Salut, am luat o hotărâre la care m-am gândit foarte mult și vreau să o pun în aplicare. Nu are rost să caut cazuri prin țară pentru ai ajuta, de multe ori nu-i putem nici verifica și nici nu știm dacă au nevoie cu adevărat de un cărucior/scuter electric, e greu așa de la câteva sute de km să verifici un caz. Am stat și m-am gândit așa, de ce tot caut eu cazuri prin toată țara? când sunt și aici aproape de noi, chiar la mine în Bogata sunt 2-3 cazuri cel puțin pe care aș putea să-i ajut, întradevăr aici oamenii sunt puțin mai ciudați, dar putem încerca să-i ajutăm, eu chiar aș vrea. Dacă vine vremea faină, pot verifica personal câteva cazuri din zona Turda și câteva localități dinprejur de vreo 20 km, aș merge cu Optimusul, deabia aștept vremea să fac câteva plimbări și să cunoic oameni noi. Deci, vom încerca să ajutăm persoane cu dizabilități din Bogata din această strângere de fonduri și după aceia încercăm și dinprejurul nostru. Multă sănătate
Lasă un răspuns