Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

David Lela, dacă nu ai nimic de ascuns, de ce ceri ca youtube să-mi șteargă un videoclip?

Salut, pe sfârșitul lunii Mai am fost la o Biserică Penticostală din Turda, mi-am dorit de mult timp să ajung și pe acolo. În acea Duminică era ceva cu tineret, mulți tineri și câț-va invitați tineri, din toată Biserica cunoșteam două, trei persoane. Totul a decurs frumos, până în momentul când David (pănă ieri nici nu am știut cine este el 🙁 ) a fost invitat pe scenă să cânte, a cântat aproximativ o strofă și dintruna a început să strige, să urle în Biserică 🙁 ,era ceva nou pentru mine, (mai văzusem io multe, dar acum era foarte ciudat 🙁 ). A început să urle, tot programul el a urlat continuu, a început să prorocească, bătea din pălmi, gesticula, aveam impresia că dansează, măi fraților mi-a fost și frică de comportamentul lui, am filmat în câteva reprize, am încărcat un clip pe youtube și am întrebat Dacă un asemenea comportament este în regulă într-o Biserică Penticostală? Nu avem voie să cercetăm?

1 Ioan, 4: 1 Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.

Eu vreau să cercetez și întreb oamenii, nu întreb doar pocăiții. Miercuri intru pe youtub și am o avertizare

Zolty Bogata,

În urma unei notificări privind încălcarea drepturilor de autor, ți-am eliminat videoclipul de pe YouTube:

Titlul videoclipului: Astfel de comportament e normal într-o Biserică Penticostală?
Adresa URL a videoclipului: http://www.youtube.com/watch?v=BaB5OYS1JqA
Eliminare solicitată de: David Lela

Videoclipul nu mai poate fi redat pe YouTube.

Ai primit un avertisment privind drepturile de autor

Ai un avertisment privind drepturile de autor. Dacă primești mai multe avertismente privind drepturile de autor, vom fi nevoiți să-ți dezactivăm contul. Pentru a evita aceasta, nu încărca videoclipuri care au conținut protejat prin drepturi de autor pe care nu ai permisiunea să-l folosești.

Care drept de autor, că eu am filmat și eu sunt autorul, ce drept am încălcat? Ioutube pune botul la toate, fără să cerceteze? Caut pe google să văd cine e acest David Lela și îl recunosc din poză, e fix cel care urla în Biserică, îmi pare rău că nu am filmat tot, să vedeți tot. Acuma probabil la deranjat că o tot ”prorocit” și dacă nu se înplinește ce a spus, oamenii vor avea dovezi înpotriva lui, nu îi este destul că e mare cântereț, vrea să fie și proroc, aveți grijă la astfel de ”proroci” 🙁 .

1 Corinteni, 14: 20 Fraţilor, nu fiţi copii la minte, ci, la răutate, fiţi prunci, iar la minte, fiţi oameni mari.

Dacă nu are nimic de ascuns, atunci de ce a cerut ștergerea clipului, că la văzut o Biserică mare și plină, i-am scris în privat pe facebook și mi-a blocat comentariul 🙁 și mă întreb

Galateni, 5: 22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

E prea grea pocăința pentru unii 🙁 .Multă sănătate

P.S. Am distribuit clipul azi pe facebook și se pare că a dispărut, nu-l găsesc 🙁 .Nu înțeleg cum a reușit să șteargă clipul și de pe Facebook? 🙁 ,clar că vrea să șteargă toate urmele, voi încărca și distribui clipul zilnic dacă va fi nevoie.b

Anterior

Tombola cu premiu un cărucior electric

Următorul

Cea mai mare poruncă din Lege

  1. Renunta sa distribui videoclipul. 🙂 E un drept conex dreptului de autor (interpretarea) si e protejat prin L 8/1996 actualizata. Vezi, intre altele, art. 19: “Dreptul de comunicare publica prin intermediul inregistrarilor sonore sau audiovizuale reprezinta dreptul exclusiv al autorului de a autoriza comunicarea catre public a unor lecturi, interpretari muzicale sau scenice ori a altor forme de fixare a operei sale in inregistrari sonore sau audiovizuale”.

    Dreptul la care se face referire este despre interpretarea respectivului, despre textul pe care l-a interpretat etc. dar si despre imaginea lui (aparitia pe scena). el este autorul… interpretarii, al textului si imaginea ii apartine. Este singurul care poate acorda altora dreptului de a-l filma, de ai distribui imaginea, interpretarea etc.

    Tu esti autorul filmului, dar esti un autor care a incalcat dreptul altui autor. Daca filmai copaci, de exemplu, era ok, erai autorul filmului si nimeni nu se putea opune sa difuzezi filmul. Daca filmezi / fotografiezi cladiri istorice, de exemplu (dar si altele), exista riscul de a te “lovi” de un drept de autor asupra imaginii acelei cladiri…
    E destul de “sensibil” (si intortocheat) acest subiect despre drepturi de autor.

    Ca racneste sau ba e interpretarea lui. Intreaba in particular daca se accepta asa ceva. Raspunsul va fi “da”, pentru ca ti s-ar spune ca e vorba despre interpretarea personala – fiecare intelege si se manifesta cum simte si spune ce crede… Lasa-l in jalea lui pe tip. 🙂

    • zolty

      Deci, tot el are drepturile de autor. Când o să întâlnesc o persoană publică făcând pipi la colțul gardului, trebuie mai întâi să-l întreb dacă îmi dă voie să-l filmez? 😀

    • Marius

      In aceasta logica si pomii fotografiati/filmati daca au fost filmati de altcineva intra sub aceasta incidenta! Hai sa fim seriosi! Politistii aia filmati, care amendeaza batrane care vand verdeturi, pot sa urle si sa te ia la bataie, ca nu ai voie sa-i filmezi … sa fim seriosi … lucrurile sunt ceva mai complexe! Ala e sau nu persoana publica? Politicienii, cand vor muschii lor se duc cu televiziunile dupa ei si cand nu vor, pot sa urle sa nu fie filmati? Pai atunci despre ce vorbim? Nu a fost in nici un spectacol unde trebuia sa platesti bilet de intrare si unde se specifica faptul ca este interzis fotografiatul/filmatul! Repet, persoanele publice isi pierd acest drept la imagine, atata timp cat nu sunt la ele acasa!

  2. 🙂 Erata:
    “dreptul de a-l filma, de a-i distribui imaginea, interpretarea”

  3. Pocaitul lu Peste

    Poate ca are dreptul d-at de lege, d-ar dupa cum zice biblia ce a facut este incontestabil,da ma rog asta e alta treaba.

    NO COMENT ….

  4. George Ilea

    Imi pare rau sa iti spun, Diana, dar atata timp cat el a expus o opera artistica sau orice fel de exprimare intr-un colectiv, are dreptul sa il filmeze oricine si sa il expuna pe orice retea de socializare sau media. Pe scurt daca m-am dat in spectacol imi asun, nu pe urma dau block pe youtube sau alte chestii de genu. De ce face asa ceva daca e un asa bun crestin?! Daca ar fi folosit acea filmare in scopul de a castiga bani sau ar fi interpretat acele versuri tot in scopul unui castig era altceva, dar daca a postat cel video pentru ca a fost ceva nou, sau poate a ramas socat de ce a vazut, nu sunt in stare decat sa acuze, nu sunt in stare sa explice. Si nu cred ca biserica adevenit un loc privat unde nu ai voie sa filmezi.

    • zolty

      Și atunci youtube de ce mia blocat acel video? Trebuie cercetat mai întâi, nu? Normal că am fost foarte șocat 🙁 .Multă sănătate

      • Geogre Augustin Ilea

        Youtub probabil a blocat acel video din cauza ca o persoană sau mai multe l-au raportat ca fiind fără drepturi de autor. Probabil că mai multe persoane din anturajul nemernicului au făcut acest lucru.

  5. Marius

    Prietene, posteaza aici la tine pe blog filmuletul … ai fost intr-un loc public, asa ca respectivul nu poate sa-ti interzica ce filmezi! Nu a organizat el nimic … sunt de asemenea convins ca nu s-a cerut de catre el sa nu fie facute poze sau filmari … aaa … daca respectivii din acea adunare ar fi interzis filmatul, mai spuneam, dar asa …. ca sa te lupti cu astia de pe you toube, n-are rost!

  6. Voi faceti cum vreti. =D

  7. Al

    Nu stiu de ce comentezi atata.. Tu ai stiut ca nu ai voie sa te atingi sau sa vorbesti de rau pe unsul Domnului..Sau ai darul deosebirii duhurilor ca sa stii? Daca nu atunci stai cuminte si pocaieste.te . Daca spui ca esti, atunci de ce ai vrut sa postezi pe youtube, ca cei din lume sa isi bata joc de noi ( cei care credem in proorocii).. Oricum, Domnul sa te lumineze!

    • zolty

      Observ că nu prea ai auzit de 1 Ioan, 4: 1 Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi.

    • Conim

      Te rog lasa ma cu “unsul Domnului”…David Lela 😂😂😂

  8. Jes

    Habar nu ai ce inseamna puterea Domnului! Si pe Domnul L-au numit prooroc mincinos.
    Sa postezi pe youtube pentru ce? Ai grija ca nimeni nu e de joaca cu Domnul, nepasatorule! Nu stiu cine esti dar noi pocaitii credem in prooroci, vedenii, strigate, plans de bucurie, toate astea pentru zidirea bisericii.. Ca au venit strainii care nu cunosc pe Domnul si vor sa IL opreasca pe Duhul Sfant, numindu-L “intrus”.
    Nu crezi ca Duhul Sfant are dreptul sa preia controlul? Cum a fost atunci cand Duhul Sfant a omorat de Anania si Safira doar pentru ca au ascuns o mica parte din banuti? El e bland dar este si aspru…trebuie sa iti intelegi chemarea si sa te implici in lucrarea, nu doar sa stai pe la colturi si sa denigrezi lucrarea Domnului..

    • zolty

      Doar faptul că comentezi cu două nume diferite, primul Al și acum Jes demonstrează că vrei să ascunzi ceva 🙁 ,ești fățarnic, și ce pățesc fățarnici? Te ascunzi după un paravan, nu ești în măsură să judeci și nici mai bun ca mine. Multă sănătate

  9. Al in Jesus

    Te iei de lucruri de nimic.. Stii ca oamenii ca tine fac pe ceilalti sa huleasca numele Domnului? Aduci doar dezbinare si umblii cu barfeli si vorbesti de rau lucrarea Domnului.. Mai roaga.te sa iti descopere Domnul cum se manifesta Duhul Sfant si atunci te vei convinge:-) ..

    • zolty

      Îți răspund tot cu verset Biblic, observ că nu le prea ai cu Biblia 🙁 .Tu aperi pe David mai mult decât pe Dumnezeu 🙁 . 1 Corinteni, 14: 29 Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi* ceilalţi să judece.

  10. All in Jesus

    Ai fost la fratii lela la rugaciune? Ca sa vezi acolo cum Domnul te umple de putere? Tatal lor a fost vindecat de cancer si Domnul a lucrat cu minuni in casa lor… Se roaga ore intregi acei frati.. Si toate acestea pentru ce? Sa vina unul care habar nu are de lucrarea Domnului? Eu m-as duce si mi.as cere iertare in locul tau, asa cum se cuvine unui crestin adevarat:-)

    • zolty

      Da e creștin adevărat David Lela? atunci de ce nu a vrut să discutăm? Ce are de ascuns de a cerut ștergerea clipului? Ai văzut clipul în care se manifesta el? Chiar și Biserica din Turda a șters partea cu el, oare de ce? Dacă ești o creștină adevărată, luminează-mă și pe mine ca să nu am impresia că ești o deaia disperată de David 🙁

  11. All in Jesus

    Si daca nu vreau sa ma indentific tie nu inseamna fatarnicie.. Tu uita.te la continut … Stiu ca te.ai luat de nume ca nu aveai de ce altceva sa te iei..oricum ar sta treaba asta, poti sa te iei de ce vreu tu, dar nu de lucrarea Duhului Sfant..asta o spun ca am patit.o si eu si Domnul mi.a spus ca nu trebuie sa ma uit la oameni, ca inaintea Lui dau socoteala.. Si atunci sa mai bag in seama ce spun oamenii? Eu tot din cauza vorbelor am incetat sa mai lucrez pentru Domnul si recunosc ca mi.a adus doar dezamagire.. Stiim doar ca un prooroc nu este pretuit.

    • zolty

      Trebuie cercetat dacă e Proroc cu adevărat, că sunt mulți mincinoși, eu cercetez și nu cred toate prostiile. David dacă era Proroc adevărat, nici Biserica din Turda nu ștergea partea în care el o ia razna, ce zici, ce motiv ar avea o Biserică să șteargă o Prorocie? David e doar cântăreț și nu e Proroc, nu este recunoscut cel puțin ca Proroc, m-am interesat. Deci,
      1 Corinteni, 14: 29 Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi* ceilalţi să judece.
      Ieremia, 29: 8 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Nu vă lăsaţi amăgiţi de prorocii voştri, care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voştri; n-ascultaţi nici de visătorii voştri, ale căror vise voi le pricinuiţi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén