Salut, îl cunosc pe Macai Petru de vreo 2 Ani, i-am donat și un scuter electric, țin minte că a făcut ceva ce nici eu poate nu aș putea face, în sensul bun al cuvântului și de atunci îl țin minte. În Octombrie când am fost în Turneu prin Moldova, am ținut neapărat să-i facem o vizită și să-l cunosc personal, cu astfel de oameni merită. Acuma într-o seară am văzut această poză cu el în căruciou cum tencuiește, eu am tot auzit că el lucră din cărucior, dar nu credeam că poate să
facă și astfel de lucruri grele pentru unul sănătos, dar pentru unul în cărucior. Am înțeles că el din cărucior si-a renovat toată casa pe interior, și când am fost în vizită la el lucra la o cameră, cred că punea faianța sau gresia, dar eu am crezut că glumește 😀 ,acuma îmi dau seama că vorbea serios. Astfel de oameni apreciez eu foarte mult și aș vrea să-i ajut, care luptă și nu se lasă răpuși de boală. Acuma de curând cineva la ajutat și ia făcut o Strângere de Fonduri pe facebook, are nevoie de bani pentru tratament și recuperare care sunt foarte costisitoare și trebuie să lupte, are doi copii de crescut și nu e ușor deloc. Eu vă invit să-l ajutați, este un caz foarte real și am fost personal la el acasă, în ziua aia era un frig de început de Octombrie și un vânt rece, no să uit niciodată 😀 .Multă sănătate
Lasă un răspuns