Marcu, 8:36 Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?
37 Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
Am stat și m-am tot gândit, ce folos să câștigi 1 Milion de euro și să nu ai sănătate? să nu poți cumpăra sănătatea cu acești bani, nu te ajută cu nimic acei bani 🙁 . Așa văd și aceste versete, poți să fi vedetă, star de cinema în această viață și după aceia avem două opțiuni Raiul și Iadul, de aici de pe pământ ne pregătim să mergem întruna din aceste locuri, noi alegem, nu ne obligă Dumnezeu, măcar că ar putea, dar nu o face. Pe pământ putem alege, cu Dumnezeu sau cu lumea, nu putem slujii la doi stăpâni, prietenia cu lumea, e vrăjbășie cu Dumnezeu și invers 🙁 . Fiecare prin faptele noastre vom fi răsplătiți și vom ajunge unde vom merita, acolo nu vom mai putea alege unde să mergem. Trebuie neapărat să slujim Lui Dumnezeu, să ne străduim, să ne Pocăim zilnic, știu că e foarte greu la început, ai fost obișnuit să faci răul și nu te poți schimba peste noapte și să faci binele, sunt mai multe etape și vei vedea că poți, vei simți bucuria de a face binele, te vei bucura când vei face binele, ca atunci când făceai răul, e greu de făcut un bine, dar nu imposibil. Și toate astea Dumnezeu ți le va răsplăti cu viață veșnică în cer. Deci, ”Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?” Domnul Să Vă Binecuvânteze
Lasă un răspuns