Salut,  cum de joi seara 13 ianuarie Andrei sa îmbolnăvit  a prins o răceală mai urâtă.  Duminică am început să am și eu ceva semne de răceală dar foarte slab.  Luni am hotărât să luăm  două teste anticovid și să ne testăm să vedem că poate avem covid,  am făcut testul,  lui Andrei a ieșit pozitiv și mie mi-a ieșit negativ.  Eu luni pe la amiază am avut ceva frisoane,  dar m-am culcat, am dormit vreo două ore și mi-am revenit.  Am sunat la salvare să cerem să vină ei să ne facă test covid,  au spus  că durează vreo trei zile și în timpul ăsta  noi ce facem?  am întrebat eu. A spus să sun la medicul de familie, am sunat la medicul de familie,  ne a dat rețetă cu tratament și am început să facem amândoi  tratament  Andrei era foarte răcit.  Eu am sunat la salvare și mi-au cerut doar  cnp-ul  lui.   Au trecut mai bine de patru zile și vineri  noaptea spre sâmbătă pe la ora 1:00 au venit să ne facă testul covid,  nici nu mai aveam nicio speranță că mai vin.   A venit în casă asistentul medical a cerut buletinul meu mi-a trecut  datele pe o foaie și a început să îmi bage alea în nas în amândouă nările,  după ce mă chinuit,  I-am  spus să-l testeze și pe Andrei, îmi spune că el a venit doar pentru o persoană și anume pentru  Egyed Andrei,  Am rămas uimit 🙁 . Păi eu sunt Egyed Petru Zoltan,  și îmi zice dacă nu sunteți Egyed Andrei testul nu este valabil. Păi și atunci mai chinui deageaba? 🙁 . El a fost trimis să facă doar un singur test pentru că  Andrei este vaccinat.  Deci oameni buni, ma chinui degeaba? 🙁 , mi-a băgat alea până în creier de două ori și de aia nu a vrut să îmi ia testul a pus că nu e valabil. Cum este posibil așa ceva în România să mă chinuiască degeaba.  Am tot avut o discuție cu el dar nu are rost să vă mai spun Deci se pare că a venit și ma chinuit degeaba nici test nu mi-a făcut, nici nu știu dacă am covit sau nu 🙁 am covid probabil trebuie să stau în carantină important este Slavă Domnului că sunt bine și între timp și Andrei  sa vindecat.

Deci,  eu am tras o concluzie din toată întâmplarea asta.

Dacă Andrei este  vaccinat și cu tot cu vaccin a făcut  covid.

Eu dacă nu sunt vaccinat nu am făcut nici covid. Nu trebuie să fac test covid, dar trebuie să stau în carantină 🙁 .

Am chemat salvarea să ne testeze pe amândoi și l-au testat doar pe Andrei, pentru că el este vaccinat, dacă eu nu  sunt vaccinat pe mine nici măcar nu  a vrut să ia testul în considerare,  cu toate că este din greșeală spunea el.

Deci în 2022 cu covid fac doar cei vaccinați, noi ceilalți nevaccinați nici măcar teste nu o să ne facă întrebarea mea este Cum este posibil așa ceva?  Dacă eu cu Andrei stăm în aceeași casă, unul este pozitiv și altul nu, nu prea cred,  mai ales la cât de periculos se anunță acest covid.  În Aprilie 2021 Eu am fost găsit cu covid și Andrei nu, acuma este invers.  Multă sănătate