Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Cine vrea un interviu pentru o Campanie?

Salut, mă tot contactează personae cu dizabilități care au nevoie de căruciore sau scutere electrice, sau chiar baterii. O problem este și faptul că e foarte greu de verificat cazurile în această perioadă 🙁 . Zilele trecute mă tot gândeam cam ce s-ar putea face și chiar mi-a venit o ideie care s-ar putea să funcționeze.

Cine mă contactează că are nevoie de ceva, să-i i-au ca un fel de interviu, adică îl sun pe web și înregistrez, îi pun câteva întrebări și după aceia editez înregistrarea și o încarc pe rețelele sociale și să o promovăm împreună pentru al putea ajuta cu ce are nevoie.

În cazul că nu e sincer și umblă cu minciuni și voi descoperii acest lucru cu dovezi clare, voi abandona cazul și banii vor merge la cazul următor, să fie clar. Vreau sinceritate maximă, până la urmă ce ne costă să fim sinceri?

Banii se vor strange în contul meu și voi anunța săptămânal (sau zilnic dacă va fi cazul) sumele și donatorii. Multă sănătate

P.S. Dacă aveți ceva sugesti, le aștept cu drag în comentariu mai jos.

Anterior

Ce preferi: epilare cu ceară rece sau caldă?

Următorul

Experiențele mele cu Dumnezeu (alte două dovezi)

  1. Mihai Nacu

    Mult succes ,Doamne ajuta ,!!

  2. Ovidiu Galan

    Hristos a Inviat!
    Ma numesc Galan Ovidiu
    Am vazut campania dumneavoastra de ajutare a persoanelor invalide. Am un prieten care a suferit un accident de masina , mergea spre casa pe marginea drumului intr-o seara iar o masina la acrosat din spate si la accidentat, lasandu-l cu coloana rupta. Pur si simplu traieste intr-un spital zis centru de recuperare in localitatea Vicovu de Jos , judetul Suceava. Isi petrece viata pironit intr-un pat deoarece nu isi mai simte picioarele, de la brau in jos nu mai simte nimic. Daca se poate doresc sa ii cumpar un carucior electric pentru a putea iesi putin din acel pat unde sta mai bine de 7 ani. Caut un carucior cu protectie la picioare, (sau sa isi poata lega picioarele deoarece nu le mai simte) la un pret decent. Multumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén