
Categorie: Zolty Pagina 1 din 24

Dacă tot vă plângeți că nu mai aveți TIMP LIBER, eu am mai mult, de cât am nevoie.
Eu am mult timp liber și o parte o irosesc 🙁 și voi care vă plângeți că nu aveți, tot din cauza asta nu aveți, alergați după vânt majoritatea.
Cam la cine aș putea vinde din timpul meu? Nu dau la ori cine, caut clienți serioși 😀 .
1. Nu ai timp să faci o vizită la bolnav?
2. Nu ai timp să mergi la Biserică?
3. Nu ai timp să suni un priete, frate, soră, mamă, tată ?
4. Nu ai timp să faci o FAPTĂ BUNĂ? (aici am o experiență mare)
5. Nu ai timp să citești Biblia?
Contactează-mă și încercăm să rezolvăm.
Acuma să vedem cine ar plăti pentru a avea timp, ori cum pentru toate plătiți, într-un fel sau altul 🙁 . Domnul să vă binecuvinteze

Salut, în perioada 31 mai – 4 iunie Grupul Poți Trăi Altfel de la Biserica Speranța din Cluj organizează o tabără la Mărișel, pentru persoanele cu dizabilități. În această tabără și noi am fost invitați dar

Salut, toată perioada rece am visat la această zi în cale voi putea merge până la Turda și înapoi cu Optimus 2. Îmi place foarte mult să mă duc cu Optimus-ul și însoțit de Andrei cu bicicleta, este foarte faină o asemenea plimbare. Vinerea trecută am prins o zi faină puțin înnorat dar fără ploaie și am hotărât să mergem până la Turda împreună cu

Dacă Domnul ne ajută din această lună vreau să încep câteva proiecte noi pentru a veni în ajutorul persoanelor cu dizabilități și nu numai. Asta doar în limita șoferului voluntar disponibil (Încă tot avem nevoie de ȘOFER VOLUNTAR) și de

Salut de aproape două săptămâni nu am mai scris pe blog, am o perioadă în care nu mai am nici un pic de inspirație, mă tot străduiesc să scriu ceva dar nu îmi iasă nimic. Acest lucru se întâmplă de aproape o

Salut, am mai spus-o de mai multe ori și repet când cineva vrea ceva cu adevărat se poate, că nu pot, că nu am, că nu mai știu ce, sunt doar povești. Nu vreau să se interpreteze că mă laud, doar vreau să vă arăt că se poate și dacă ai posibilitățile reduse. Dacă o persoană ca

Salut, a trecut 2021 și mă gândeam să vă arăt, sau să recapitulăm realizările din acest An care tocmai a trecut. Am avut foarte mari realizări și vise împlinite, am avut minuni adevărate, Dumnezeu a făcut mari minuni în viața mea, Slavă Domnului. În acest An trecut 2021, aș vrea să vă reamintesc doar trei din cele mai

Salut, cum de joi seara 13 ianuarie Andrei sa îmbolnăvit a prins o răceală mai urâtă. Duminică am început să am și eu ceva semne de răceală dar foarte slab. Luni am hotărât să luăm două teste anticovid și să ne testăm să vedem că poate avem covid, am făcut testul, lui Andrei a ieșit pozitiv și mie mi-a ieșit

Salut, cel mai mare dușman al nostru al persoanelor cu dizabilități în această perioadă, este frigul, o răceală poate fi chiar fatală 🙁 . E frig afară și dacă trebuie să mergem undeva cu mașina, este cam riscant să mergem, știți de ce? am observat un lucru la mașină, până începe să se încălzească este nevoie de 5-6 km de parcurs și doar după acest timp începe să dea căldură înăuntru. Am pornit motorul cu 15-20 min înainte de a pleca, dar la relantiv apa nu se încălzește 🙁 . La drum lung este
Salut, am început 2022 în forță chiar așa pot să spun pentru că am început cu două plimbări și totodată pentru Slavă Domnului, nu ne-am dus numai pentru plimbare. Duminică 2 ianuarie 2022 am plecat la Beiuș, la biserica Sfânta Treime pentru a lua cina, la fiecare început de lună mergem la biserica Sfânta Treime din Beiuș. De la biserică am fost invitați la amiază și am petrecut un timp fain împreună cu
Salut, ieri 4 ianuarie 2022 am făcut o plimbare până la Arad și înapoi aproximativ 650 de km. A trebuit să mă duc până la