Salut, de obicei mă contactează multă lume și îmi cere ajutorul, uneori pentru diferite cazuri pe care trebuie să le verificăm înainte de a încerca să facem ceva. Uneori un caz nu e ceea ce pare și de asta este bine să le verificăm 🙁 . De aceia ar fi bine să le verificăm și chiar să vedem la fața locului despre ce este vorba Și cam ce se poate face în acel caz. Dar și pentru a putea merge la un caz este nevoie de motorină și de un șofer voluntar, motorina este pe bani șoferul este voluntar.
Am putea verifica cazuri de și mai de departe de la 100 – 150 de km și de prin zona noastră pentru că îmi doresc ca în cazurile care sunt foarte grave să le verificăm și să încercăm să îi ajutăm, să le ușurăm viața dacă se poate și cât se poate, în limita posibilităților și să nu credeți că noi le și rezolvăm așa simplu.
După ce cazuri va fi verificat și întradevăr constatăm că este nevoie de ajutor, vom încerca să vedem ce este nevoie, poate omul are nevoie de o rampă, poate are nevoie de un cărucior electric sau un scuter electric, după caz. Noi ca să îi putem ajuta începem o Campanie princare încercăm să adunăm bani sau cineva să doneze, ce are nevoie omul. Și persoana trebuie să se implice în Campanie cel puțin cu distribuire pe Grup-uri și să invite prietenii și oamenii să ajute. Multă sănătate
Gigi Țepuș
În continuare te felicit pentru tot ce faci! Bravo!
zolty
Ms mult. Multă sănătate
Claudia
Multă sănătate Zoly și succes în cea ce faci!
zolty
Ms mult. Multă sănătate