Salut, de la o simplă ideie am ajuns la un lucru realizat. Am vești bune pentru acest Proiect, Vineri am reușit să facem prima plimbare, În curând va urma cealaltă plimbare, mai ales că între timp am primit ceva donații pentru acest lucru. Pe viitor voi încerca să organizez o plimbare cel puțin și până la Cluj, să vizităm un Mall sau VIVO, acolo putem petrece 5-6 ore liniștit, sper să reușim. Pentru următoarele plimbări, mă gândeam să invit o persoană în cărucior plus însoțitorul, transportul tot cu TAXI cât putem, dacă nu găsim alte modalități. Vreau să continuăm acest Proiect cel puțin până vine perioada caldă, chiar și atunci mai putem organiza câte o excursie 😀 .
Am primit până acuma 3 donații și vreau să le anunț, întotdeauna mă străduiesc să fiu cât mai transparent și vă arăt toate sumele de bani primite:
Poiană Andrei = 10,14 €
Anca Laura Copil = 56,74 €
LAURA HUG = 125 €
Total= 191,88 € (921,52 lei)
Acesta este bugetul pentru plimbările ce vor urma în continuare. La fiecare plimbare voi publica poze cu chitanțele și facturile cu cheltuielile făcute. Vom încerca să facem poate și un scurt interviu la sfârșitul plimbări, să aflăm o părere a invitatului despre acea ieșire, mă voi gândi și la două, trei întrebări la care să răspundă invitatul nostru 😀 .Mulțumim Domnului pentru că ne-a binecuvântat ca oamenii să ne ajute financiar și Donatorilor pentru susținere. Multă sănătate
Lasă un răspuns