Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Autor: zolty Pagina 4 din 187

Merită să faci 250 km pentru a vizita trei persoane cu dizabilități?

Vineri 8 septembrie 3 Vizite la Domiciliu pentru persoane cu dizabilități.
Când am gândit această excursie la mare mi am dorit foarte mult ca una dintre zile să o dedicăm pentru a vizita persoane cu dizabilități, prieteni de pe Facebook și Slavă Domnului că am reușit să facem cel puțin 4 vizite.
Eu am anunțat pe Facebook înainte de a merge cu două, trei săptămâni dacă sunt persoane cu dizabilități în zona Constanța, ca să le facem o vizită și să îi cunoaștem, Din păcate a fost doar două persoane, pentru că a treia și a patra oricum aveam de gând să mă duc să-i vizităm.

Prima zi la Neptun Joi 7 septembrie

După o noapte dormită destul de greu, pe un pat foarte tare ca scândura 🙁 , am dus eu cu mine o salteaua de aia cum am acasă dar patul de acasă nu e ca cel de la hotel și am simțit o destul de bine, după prima noapte. Cu toate astea am dormit destul de bine pentru că am fost foarte obosit.
Pentru prima zi la Mare ne am propus să stăm prin zonă și să nu mergem nicăieri pentru că oricum eram obosiți după aproape 700 de km și 11 ore de mers cu mașina. Dimineața după ce ne-am trezit am ieșit în oraș ca să vedem unde găsim o cafea 😃 și să vizităm puțin localitatea asta Neptun care nu e chiar așa de mare. Ne am plimbat prin oraș după aceea am mâncat pe undeva de amiază cred că la terasa Măriuca, am mâncat o ciorbă bună de văcuță 😃 .

Prima zi spre Neptun

Miercuri 6 septembrie prima zi.
Am pornit dimineața la 7 din Bogata ne-am oprit puțin la Peco să alimentăm, să facem plinul 😃 și după aceea am pornit la drum, ne așteptam peste 650 de km. Am pornit la drum din Turda spre autostrada spre Sibiu, era soare și fain afară și puțin răcoare la ora aceea dar mai spre după masă să încălzit, spre Sibiu și prin Sibiu am prins chiar o ceață foarte groasă și o perioadă de drum a fost înnorat, mă gândeam să nu fie vreme ploioasă la Mare.
După ce am trecut de Sibiu a ieșit soarele și a fost tot drumul foarte cald, până la Pitești am mers pe drum național și din Pitești până la București pe autostradă, am ajuns la București și GPS ul în loc să ne bage pe centura ocolitoare ne a băgat în oraș și am avut ocazia să vedem cât este de aglomerată capitala, mai mult am stat decât am mers mi a băgat prin oraș se lucrez și pe acolo, am trecut tot pe lângă râul Dâmbovița prin capitală a pierdut mai bine de o oră pe acolo.

Vacanță la Mare (Neptun)

Salutare lumeeeeeee.

După cum majoritatea din voi știți am fost într un concediu la Mare după mai bine de 9 ani, mai precis din 1 Mai 2014 mai precis la Neptun,  pentru că doar acolo am găsit hotel cu cameră adaptată și am să vă povestesc și despre aceasta.

Am pornit miercuri 6 septembrie dimineață la ora 7:00 și am ajuns pe la ora 18:00 am făcut rău peste 700 de km și am ajuns foarte obosiți. 

Vineri 25 august am fost la Grădina Zoologică din Târgu Mureș .

După foarte mult timp de așteptare, Slavă Domnului că am reușit să facem și această excursie la Grădina Zoologică împreună cu persoane cu dizabilități.
Într adevăr ar fi fost mai multe persoane care ar fi dorit să vină, dar poate că mai facem excursie și luna viitoare cu celelalte persoane cu dizabilități.
De această dată am fost 9  persoane. L-am invitat pe Hanc Sergiu Daniel din Câmpia Turzii, pe Attila Csiki și Mona din Turda, pe fratele Dezideriu Otvos și Daniela Otvos tot din Turda, am fost eu cu Andrei DeBogata din Bogata și Șoferul nostru cu prietena lui, ei doresc să rămână sub anonimat, de aceea ei nici nu apar în poze.

Dăruim picioare celor care nu au (Mona)

Cu mare bucurie vă anunț că luni 7 august am reușit să dăruim picioare la Mona.
Mona este o persoană cu dizabilitate gravă care locuiește în Micro (Turda) județul Cluj. De vreo două luni de zile am reușit să i fac rost în cărucior electric și tot de atunci am tot încercat să il duc, Între timp am reușit să-i cumpărăm și o  rampă mobilă cu care se poată urca cele două trepte care le are la intrare în bloc, mulțumim și celor care s au implicat pentru cumpărarea rampelor.

Tabără la Mărișel 2023

Miercuri 7 iunie am plecat într o tabără la Mărișel cu grupul P.T.A

Mai precis am plecat să ducem câteva persoane cu dizabilități într o tabără  aproape de Mărișel. Într o tabără creștină organizată de grupul Poți Trăi Altfel Cluj.  Eu cu Andrei și cu șoferul voluntar ne am întors înapoi după ora 20, am ajuns înapoi acasă la Bogata pe la ora 22.  Slavă Domnului că am reușit să

Vizită la Domiciliu 2023 (László Nogy)

Tot miercuri 31 mai am reușit să mai facem o vizită la domiciliu în localitatea Răscruci.

La întoarcere dinspre Beclean mi am dorit foarte mult să i fac o vizită la fratele Laszlo pe care îl știu de mulți ani. Ultima dată am fost la el în

Vizită la Domiciliu 2023 (Irina Șchiopu și Rodica Pop)

Miercuri 31 mai am avut un drum până la Beclean și m am gândit cu această ocazie să facem o vizită la domiciliu în Localitatea Livada.

De mult era în planul nostru de a face o Vizită la Domiciliu în Localitatea Livada, la

Impresii după 5.000 de km cu Meyra Optimus 2 RS-EDITION

Din 17 martie 2021 când am cumpărat Meyra Optimus 2 RS  și până acuma au trecut peste doi ani de zile în tot acest timp am reușit zilele trecute să ajung la 5.000 de km parcurs.

Hai să vă spun câteva impresii după 5000 de km,  optimusul încă merge bine. În acest timp mi s au uzat bieletele de la direcție, fiindcă este un pic de joc, doar că nu sunt probleme mari pentru că dacă erau probleme la direcție se uzau cauciucurile.

Cauciucurile încasând foarte bune și cred că în ritmul ăsta mai Rezistă vreo 10.000- 15.000 de km,  poate și mai mult pentru că eu nu fac porniri sportive 😀 .  Le îngrijesc cât pot de bine pentru că un cauciuc pe față costă aproximativ

Îl ajutăm pe Alin să-i facem o baie?

După cum v am mai spus luni am făcut o Vizită la Domiciliu la Alin Vitan din Luncani județul Cluj am aproximativ 25 de km până la el din Bogata la Luncani.

Pe Alin îl cunosc de vreo doi ani și ceva și îl vizitez mai des de câte ori am ocazia mai trec și pe la el nu merge nimeni să l viziteze și el se bucură când îi mai facem câte o vizită.  În tot acest timp am încercat și chiar am reușit să l mai ajutăm și să i ușurăm zilele, de exemplu, l-am mai dus de câteva ori cu

Vizită la Domiciliu 2023 (Vitan Alin din Luncani)

Luni 22 mai am avut plăcerea și bucuria să îl vizităm pe Alin Vitan din Luncani.  A trecut ceva vreme de când nu am mai fost pe la el și nici el nu prea a mai putut veni cu noi din cauza unor probleme de sănătate și chiar uneori lipsa de un însoțitor,  pentru că fiind cu dizabilitate gravă întotdeauna trebuie să fie cineva cu el.

Cu această ocazie a mai avut ceva treburi pe la el, dar vi le spun într o altă

Pagina 4 din 187

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén