Aud de multe ori în Biserici spunând, vino Doamne cât mai curând. Dar oare ei sunt pregătiți pentru ziua aceia mare și înfricoșată? pentru că e ușor să chem pe Domnul Iisus să vină cât mai repede și să ne găsească nepregătiți 🙁 , poate că unii au impresia că ar fi pregătiți și se înșeală singuri, sau îi poate înșela chiar deavolul ștind că sunt pe calea lui și să nu-i piardă 🙁 , omul se poate pocăi și în ultima sută de metri, poate cădea la fel și în ultima sută de metri. Nu cred că sunt ei pregătiți, nici eu nu sunt pregătit 100%, dar am o nădejde (speranță) că Domnul va avea milă de mine și îmi va spune:

Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!’ (Matei, 25:23)

Dacă nu suntem pregătiți și ne va spune:

Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.’ (Matei, 25:30)

Atunci de ce Îl chemăm să vină cât mai curând? Mai bine ne-am pregăti și la venirea Lui să fim vrednici de răpire. Doamne ajutăne