Salut, tot Sâmbătă 21 august 2021 împreună cu Dezideriu, Dorin, Gorea, eu și Andrei am vizitat Tunelul din Salina Turda vechea intrare. Mi-am dorit de mult timp să organizez o excursie prin Tunelul din Salina Turda și cu ajutorul Domnului am reușit sâmbătă, mi-ar fi plăcut să fie mai multă lume dar atâta am reușit deocamdată. Din păcate nu prea este accesibil pentru cărucioare primii 100 m din tunel este drum foarte bun, dar după aceea începe drumul rău și foarte rău, într-un cărucior manual cu cauciucuri pline tot te rupe acel drum L . Ma scuturat foarte tare acel drum, Dorin a renunțat primul pentru că era să se răstoarne pe acolo prin tunel la un moment dat. Deci, drumul este foarte rău este destul de frig (12 grade) și din păcate nu este accesibil ca să coborâm mai jos, de la scară până la lift am înțeles că sunt 140 de trepte strâmte care sunt foarte greu de coborât și mai greu de urcat pentru un cărucior manual. Ca să reușești să cobori mă gândesc că este nevoie de 3-4 oameni pe care să îi chinui ca să reușești să ajungi jos, nu știu dacă merită efortul. Noi ne-am plimbat doar prin tunel care are vreo 800 de m din câte știu eu, nu am văzut mare lucru dar am reușit să facem și această excursie sau plimbare cum doriți voi să o interpretați. Până la urmă am reușit să ne adunăm patru persoane cu dizabilități și am vizitat tunelul din Salina Turda. Multă sănătate
Lasă un răspuns