Salut, nici nu știu cum să vă explic ce simt acum, este o mare bucurie, dar nu se poate exprima în cuvinte, ori cât aș încerca. Azi mi sa înplinit Visul Meu, la care am tot sperat în continuare (uneori chiar mă gânde-am să renunț, recunosc, mi se părea că e prea exagerat ) și azi sa înplinit, vă recomand să nu renunțați niciodată la visele voastre, niciodată. Totul a început din 1 Aprilie și nu maș fii gândit niciodată că într-o zii de păcăleli se poate înplinii un vis, sincer vă zic. Totul sa mișcat foarte, foarte repede, banii sau strâns în
vreo 3 ore de la publicarea articolului, aici a fost mâna Lui Dumnezeu și o zic cu sinceritate, El face minuni când vrea El, nu când vrem noi. Atâtea aș vrea să vă zic și nu îmi vin cuvintele nici cum și cât am visat eu la această zi 😀 .Vreau să mulțumesc la toți care m-au ajutat, care sunt mulți, pentru această bucurie. Mulțumiri lui Liviu Alexa, Adina, Ziar de Cluj și pentru Cargus care au oferit transportul gratis al căruciorului și încă o dată la toți ce-i care au donat. Acum ies să dau o tură pe afară că nu mai am răbdare, cu toate că afară e frig și suflă vântul tare, dar nu mai pot rezista 😀 .Multă sănătate
Lasă un răspuns