Salut, mi-am dorit de foarte mult timp să mai merg acolo, cu toate că cea mai grea perioadă a veți mele am petrecut-o acolo și chiar cea mai tristă, o parte din copilăria mea 🙁 .Când am scăpat de acolo, am avut mulți ani cojmaruri noaptea, chiar și acum, dar foarte rar 🙁 chiar și după aproape 30 de ani 🙁 .Find copii i-am auzit cum spuneau că nu se vor mai întoarce niciodată acolo, chiar și eu spuneam la fel 🙁 .Dar cu trecerea anilor chiar îmi doream să fac o vizită, am auzit că după 1989 sau făcut schimbări pe acolo și vreoiam să văd și eu. Da, este vorba de Școala Ajutătoare nr 9 din Jucu de Sus jud Cluj, la anul prin Februarie vor fi 30 de ani de când am scăpat de acolo, acea zi de februarie este una dintre puținele mele zile fericite pe care nu le pot uita, precum și zilele și ani petrecuți acolo. Mi-am tot dorit de câț-va ani în coace să merg întro vizită și să văd cum mai este pe acolo. Venind spre casă din Turneul prin Moldova, am avut ocazia să intru puțin pe acolo, din păcate nu am putut intra, chiar mi-ar fi plăcut să mă plimb prin curte, poate data viitoare. 
Sau schimbat foarte multe în acești aproape 30 de ani, nici drumul nu-mi mai părea cunoscut, cât mai plângeam când mergeam din vacanță înapoi la școală, mai ales pe drumul ăsta 🙁 . 
De acest pod mi-am amintit, vedeam din autobuz de căte ori treceam peste el, pe aici trece Someșul Mic și pe lângă gardul școli din parc. 
Deabia când am ajuns să văd gardul, e acelaș și după atâția ani, parcă ne schimbat cu trecerea anilor 🙁 .
Poarta de la intrare în curtea școli, parcă avea altă culoare în perioada în care am fost eu, cred că o culoare închisă, așa mise pare, poate mă înșel 🙁 . 
Miar fi plăcut să pot itra puțin prin curte, a intrat doar aparatul foto. Pe aici intram în curte, acum totul pare părăsit, am auzit că clădirea a fost retrocedată unor Călugărițe, nu știu nimic sigur, dar se vede că gardul viu este uscat și rar 🙁 . 
Aici mai în stânga, se vede fostul dormitor unde am băgat foarte mult frig în noi 🙁 ,acum arată foarte bine și curat, pe vremea mea aici nu era poartă, era tot gard. Am auzit că aici a fost o perioadă un centru pentru copii cu boli psihice, dar sa închis.
Am făcut poze din mașină, ne grăbeam și era deja spre seară, dar m-am bucurat că până la urmă după atâția ani tot am reușit să merg până prin preajmă. Mulțumesc la domnul Sandu că ma dus, dacă nu era el, cine ști când ajungeam. Multă sănătate
Lasă un răspuns