Salut, Luni ma sunat o persoană că i sa stricat căruciorul electri tocmai când mergea la ceva cumpărături la piață, practic a rămas afară în frig și a așteptat să se întâmple o minune, că nu putea face nimic. Avea ceva probleme la roata din spate și motor, a umblat așa de vreo două, trei luni, practic până sa stricat de tot 🙁 . În Decembrie când a mai apelat la mine, am reușit să găsesc pe cineva și a fost și a ajutat-o să schimbe bateriile, dar la partea mecanică nu am găsit pe nimeni 🙁 .Știu cum e să rămâi pe drum, am pățit-o și știu cum este, de mulți ani caut
oameni care să repare cărucioare/scutere electrice, dar nu prea am găsit 🙁 . De multe ori omul umblă până se strică de tot, din lipsa de reparații 🙁 .Știam pe cineva la Târgu-Mureș, era meseriaș, mi-a reparat de două ori și lucra foarte eftin, dar nu se mai ocupă. Am mai auzit câte unul prin țară, foarte rar și unele persoane cu dizabilități sunt rele și se lasă și ce-i dintre puțini reparatori de meserie. Mulți mă contactează cu tot felul de probleme, pe unii i-am mai ajutat și problema că după ce sa rezolvat problema, au dispărut și acest lucru descurajează 🙁 .Voi care ați avut probleme, cine vi le-a reparat? lucră bine, lucră scump, eftin? Haideți să facem o listă cu ce-i care repară, pe județe, orașe. Eu știu pe zona Suceava un mecanic foarte bun, are chiar un fel de cimitir de cărucioare electrice, ceva ce nu aș fi crezut că există în România, multe piese de schimb, dar omul face greu față solicitărilor 🙁 . Mai știu în Vâlcea la OrtoMag, ei repară doar pentru clienții lor, dar merită să încercați și restul. Am avea nevoie de mai mulți reparatori de prin țară, se poate trimite cu Curierul în țară, deci transportul nu e problemă, problema e reparația. Nu trebuie cine ști ce școală, pe partea mecanică trebuie un mecanic priceput, pe partea electrică, trebuie un electronist și problema e rezolvată, acuma e greu de reparat un joystick sau un computer al căruciorului, dar se pot înlocui, sau la motor schimbat periile, se mai pot găsii piese de schimb de la alte cărucioare, uneori se mai pot rezolva aceste lucruri, doar trebuie cineva priceput. Aș vrea să găsim oameni care să ne ajute, la greu să știm un loc unde să putem apela. Multă sănătate
Ioan
Da ORTO MAG Ramnicu Vacea, face reparatii de orice natura. Daca vrei sa trimiti caruciorul sau scuterul la ei prin firma de curieret esti refuzat daca caruciorul sau scuterulnu este ambalat sisigiat intr-o cutie. In acest caz tot posesorii acestor carucioare sau scutere sunt nevoiti sa se descurce cum pot.
iacob-mare iulian
nu nu face decat la cele vandute de ei
zolty
Întradevăr, Ortomag repară doar la clienții lor.
bimax.ro
Ne bagam si noi la reparatii 🙂 doar ca suntem in Bistrita.
zolty
Ok, super. Nu e problemă că sunteți din Bistrița, este Curier și transportul se rezolvă. Multă sănătate
iacob-mare iulian
zolty lasa un tel de contact
zolty
Nr meu 0743 622 372
mois florin
Am nevoie de o reparație la căruia caut un ambreiaj de dus unde pot găsi va rog frumos