Voi ce vă doriți în 2017?

IMG_1016Salut, în 2017 îmi doresc cea ce mulți o au, dar nu o știu aprecia și prețui 🙁 ,mai precis e vorba de SĂNĂTATE, am nevoie de foarte mult de sănătate, doar Dumnezeu mi-o poate da, asta e clar, vă doresc și vouă, multă sănătate, fără număr 😀 . Restul contează mai puțin.

Îmi doresc să mă Pocăiesc zilnic, (fiecare înțelege ce vrea) Să-l cunosc pe Domnul tot mai mult și să împlinesc voia Lui, doar cu ajutorul Lui reușim în ori ce ne propunem, așa-i?

Îmi doresc să pot face mult bine, să reușesc cu ajutorul Lui Dumnezeu, fără El nu putem face nimic, să pot aduce bucurie celor care îmi cer ajutorul, dar ca eu să reușesc, trebuie să vă rugați Lui, El ascultă rugăciunile noastre, doar că noi nu avem răbdare de cele mai multe ori 🙁 .

Îmi doresc să pot vinde încă câteva bannere și să putem cumpăra cărucioare/scutere electrice și să le donăm celor care au nevoie, sunt foarte multe persoane cu nevoi speciale care mai visează la libertatea de mișcare, să nu depindă de ce-i din jurul lor 🙁 .

Îmi doresc ca Proiectul cu Tombola să continuie și să trecem peste toate greutățile care apar și ca în cel puțin o dată pe lună să avem un câștigător care să aibe șansa de a alege un cărucior/scuter electric, dar e nevoie de mai multă implicare.

Îmi doresc să vizitez o țară străină, să stau o săptămână, două și să prind vreme faină, să pot vizita locuri faine prin acea zonă. Să rămân cu amintiri faine.

Îmi doresc tot mai mult o mașină, dacă se poate adaptată cu o rampă și să vizitez pe toți ce-i care îmi cer ajutorul, să le fac câte o vizită surpriză la câț-va prieteni de pe Grup. Am legat câteva prietenii frumoase și tare fain ar fii să ne putem întâlnii.

Multă sănătate

Da-mi un share !!!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Previous

Vă rog citiți cu atenție, e de interes pentru Tombolă

Next

Ce cadouri sunt potrivite pentru barbati

9 Comments

  1. Daniela Vasii-Timie

    Ca și tine îmi doresc sănătate! Și dacă Dumnezeu vrea un nou loc de munca . Vom merge în vacanta într-o tara straina????Ai mare dreptate în ce spui și o mașină e foarte buna în situația noastră ( noi o avem tot cu ajutorul lui Dumnezeu). Îți doresc sa ți se împlinească dorințele pentru 2017 și sa auzim de bine!

  2. Kacso Livia Lidia

    Sunt dorințe foarte importante și frumoase. Să dea Dumnezeu, ca toate să îți fie îndeplinite!

  3. Misteriosul

    Tu, om extraodinar! Dumnezeu să-ţi împlinească toate dorinţele tale şi să te binecuvânteze!

  4. GRIGORE CRISTINEL

    25 de ….grame de … sanatate ….!

  5. Nogylk

    Să te ajute Dumnezeu

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén