Un cărucior electric pentru Elena Todescu, încă un vis împlinit

Salut, azi vă spun o întâmplare foarte interesantă și chiar nu mă așteptam la așa ceva. Troana Ionuț Gabriel a câștigat un cărucior electric la primul concurs organizat de mine în 2015. Zilele trecute am rămas foarte surprins de gestul lui, dorința de a dona acel cărucior electric la altcineva, ba chiar a lăsat la alegerea mea să aleg persoana la cine să-l donăm. Am vorbit cu Curier TNT România (ei mi-au oferit transport la toate cărucioarele/scuterele electrice până acum și sper și în continuare, avem nevoie de transport gratuit, mulțumim foarte mult TNT) au ridicat căruciorul Luni, Marți a ajuns la mine. Eu am ales-o pe Elena Todescu, o cunosc de aproximativ 1 An, știu că are distrofie musculară (ca și mine, doar altă formă), știu că locuiește într-un Centru Social din Abrud jud. Alba aprox. 100 km de la Bogata 😀 și am vrut de mai de mult timp să o ajut, dar acum sa ivit ocazia și am reușit. Și ștind că urmează să vină domnul Sandu pe la mine, ne-am înțeles să facem o faptă bună împreună și să-i ducem acest cărucior electric la Elena. Am reușit să mergem Vineri până la Abrud și i-am dus căruciorul, am văzut cu ochii mei câtă nevoie avea Elena de un cărucior electric, ea nu are putere să dea din roți, unde o lăsa cineva, de acolo nu se putea mișca 🙁 ,este foarte greu într-o astfel de situație și mă bucur că am putut să o ajutăm. Acuma eu sper ca bateriile să fie cât de cât bune, dacă nu sunt, încercăm noi ceva până la primăvară și poate reușim să o ajutăm, nu? Mulțumiri lui Troana Ionuț Gabriel pentru acest gest nobil din partea lui. Mulțumiri TNT România pentru transport din jud Giurgiu la Bogata. Mulțumiri lui domnu Sandu pt transport din Bogata la Abrud. Nu în ultimul rând, mulțumim  Lui Dumnezeu că a pus un gând bun la toți ce-i de mai sus, pentru a face această FAPTĂ BUNĂ. Multă sănătate

 

Da-mi un share !!!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Previous

Pegas sterge sentimentul de vinovatie cu voucher la patinele Bliss

Next

Am vizitat DEDEMAN Turda

6 Comments

  1. robert

    doamne ajuta , felictari

  2. Nacu Mihai

    Doamne ajuta ,sa va de-a Dumnezeu sanatate si sa faceti cit mai multe bucurii de acest fel !!

  3. aurica

    FAPTĂ BUNĂ. Multă sănătate Doamne ajuta

  4. GRIGORE CRISTINEL

    Slavit fie Dumnezeu ! Sanatate si sa auzim numai de bine ! Amin !

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén