Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Tag: vreme

După 3 zile de ploaie, azi avem Soare

Salut, de Sâmbătă și până Marți dimineața a tot plouat în continu 🙁 și am stat tot în casă. A plouat foarte mult în aceste 3 zile, trebuie cred că o săptămână de vreme faină ca să se usuce pământul și să putem recolta cartofii și ce mai au oamenii prin grădini, acuma nici vorbă de intrat în grădină, după câteva zile doar. Ieri a început să își facă apariția Soarele câte puțin, azi se arată vreme faină și sper să fie, că am mare nevoie de o plimbare 😀 .M-am săturat deja, de stat în casă 🙁 și doar de acuma urmează acele zile de stat doar în casă la PC. Multă sănătate

MERG ÎN TABĂRĂ DE O ZI

Salut, Duminică 28 Iunie este sărbătoare mare la Caritatea, 25 de ani de la înfințare și vor fi mulți invitați din țară și chiar din America. Invitați din America sunt de la Joni and Friends, nu vine chiar Joni personal  .Așa că de Sâmbătă începe Tabăra anuală de la Mărișel organizată de Caritatea, din păcate și în acest an, voi merge în Tabără tot doar pentru o singură zi, Duminică plecăm Dimineața la ora 7 și sperăm să ajungem până pe la ora 9, sunt vreo 80-90 km până acolo. Io sper să fie vreme faină, că anul trecuta plouat toată ziua  .Mai multe după. Multă sănătate

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén