Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: Vladimir Pustan

Vladimir Pustan la Borșa jud. Cluj

Salut, azi ne-a invitat un prieten, (în ultimul moment) la o Evanghelizare în loc. Borșa jud Cluj, la prima vedere am crezut că e o glumă, știți cei din zonă ce se află acolo 🙁 ,dar a fost foarte serios, am aflat că invitați sunt Grupul Cireșarii și prietenul nostru Vladimir Pustan (care și-a adus aminte că

Vladimir Pustan a reușit să facă ce alții doar visează

pustan-fbSalut, de când am auzit de Vladimir Pustan, mai precis mi-a recomandat un prieten să-i ascult predicile, le urmăresc cu interes și tot timpul am de învățat și uneori mai urmăresc Duminica transmisiunea în direct. De mult îmi doream să-l cunosc personal și am avut ocazia în Februarie când am fost la o evanghelizare la Gilău. Acuma unii dintre voi știți că a avut unele mari probleme din partea Cultului Penticostal, eu zic că Vladimir Pustan a reușit să facă ce alții doar visează, sau nici nu își permit să viseze 🙁 , la majoritatea le place doar să spună cum trebuie făcut, dar ei nu mișcă nici măcar un deget 🙁 , unii sau unit în potriva lui și au încercat să distrugă tot 🙁 ,dar Dumnezeu tot face lucrări mari prin el, dovezile se văd foarte bine, merge foarte multă lume la Biserica Creștină Sfânta Treime din Beiuș, merg oameni din toată țara și din străinătate, aș vrea să știu câte Biserici din România mai fac, ce fac ce-i din Beiuș? Întotdeauna Oile își urmează Păstorul și nu e un

Am fost la Biserica Creștină Sfinta Treime din Beiuș

IMG_0654Salut, pentru ieri aveam planificat un drum lung de câteva săptămâni, mai precis speram că vom merga de vreo câteva luni și nu e ușor a merge vreo 400 km într-o singură zi, mai ales că e foarte obositor. Ieri dimineață, ne-am trezit de la ora 4 și ne-am pregătit a merge aprox. 200 km până la Beiuș, planul nostru era să ajungem până la ora 9. Deci pe la ora 6 dimineața am pornit din Bogata spre Beiuș, am zis că 3 ore sunt destui pentru aprox. 200 km, ne-am luat după GPS și am avut o mare surpriză 😀 ,GPS-ul ne-a băgat pe un drum forestier prin mijlocul pădurii și am mers cu mașina prin pădure vreo 20-30 km, mare noroc pe noi că drumul era uscat și nu era noroi 🙁 .Așa drumuri rele nu am văzut nicăieri. Mergând pe drumul acela prin pădure, ne-am adus

Cu Vladimir Pustan

Cu Vladimir Pustan

Cu Vladimir Pustan

Salut, de mult mi-am tot dorit să cunosc un om pe care îl admir și îl ascult cu plăcere și învăț foarte multe de la el, este un Păstor adevărat la care se văd faptele și nu doar poveștile ca la mulți alții. Aseară 19 Februarie Căminul Cultural din Gilău, jud. Cluj, a fost plin la maxim de oameni care au mers special pentru al asculta pe Vladimir Pustan, printre ei și noi, un grup de 5 persoane din Bogata. Să știți că am găsit foarte, foarte greu o mașină cu care să mergem până la Gilău, chiar și unii Pocăiți, când aud de Vladimir Pustan, fug ca dracu de tămâie 😀 ,vorbesc foarte serios, acum înțeleg de ce, vă zic altădată 😀 . Până la urmă Dumnezeu așa a lucrat că tot cu un Pocăit am fost și Pustan la felicitat pe curajosul. Am găsit un loc mai în spate, nu am putut

Evanghelizare la Gilău

IMG_20160218_174603Salut, de peste o lună am fost invitat de un frate de suferință la Evanghelizare la Gilău jud. Cluj (aprox. 120 km dus și întors), sunt 7 zile de Evanghelizare acolo. De o lună m-am tot chinuit să găsesc o mașină să mergem, era planificat să mergem doar Vineri 19 Februarie, dar Dumnezeu nea ajutat să mergem și Joi 18 Februarie să vedem și asculta Frații de la Toflea, că de mult îmi doream să îi aud live. Am rămas puțin dezamăgit pentru că au venit doar 3 persoane din trupă și nu toți cum mă așteptam eu 🙁 . Au cântat foarte fain, mie îmi place și într-o sală mare sunetul e mult mai plăcut față de youtube. A fost multă lume,

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén