Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Tag: Spania Page 2 of 3

Remember din Spania

Salut, anul trecut pe vremea asta ajungeam în Spania cu avionul. Multă sănătate

Amintiri din Spania (Seară de părtășie)

Salut, îmi vine în minte serile de Marți, când mergeam la Toni și ne întâlneam acolo în seara de părtășie. Cu toate că intram greu în lift (find o clădire mai veche), dar făceam mai multe manevre, prima seară aproape să nu pot intra, dar cineva de acolo de sus a avut grijă să pot intra, mai greu, dar am reușit întotdeauna. Chiar mi-e dor de acele seri petrecute acolo în

Anul trecut cam pe vremea asta

Salut, mi-am adus aminte zilele astea că anul trecut cam pe vremea asta primeam o mare veste, cu o mare bucurie, mi se împlinea un vis pe care îl aveam de vreo 15-20 de ani, nici acuma parcă nu-mi vine a crede că am fost în Spania, Domnul a făcut o foarte mare minune pentru mine. Anul trecut când am primit această ofertă, m-am bucurat foarte, foarte mult. Era chiar să renunț de vreo două, trei ori, că unii în loc

Realizări 2017

Salut, în fiecare an am avut multe realizări, mai ales în ultimi 4-5 ani. În fiecare an tot mai multe realizări în diferite Proiecte. Dumnezeu a făcut mari minuni și în 2017 și tot nu credeți. E o minune că mai suntem în viață, uni dintre noi au plecat pe drumul fără de întoarcere. În 2017 am avut câteva Proiecte și idei foarte faine, am reușit cu ajutorul Domnului să facem multe lucruri faine și am adus multe bucuri în jurul nostru, am fost în Spania, am oferit independență de mișcare prin cărucioare și

Amintiri din Spania (Maserati)

Salut, îmi plac foarte mult mașinile și chiar îmi doresc o mașină, dar în nici un caz ca asta, nu am pretenți din astea. În Spania am văzut modele pe care doar pe net le vedeam, ca de exemplu acest Maserati, foarte fain, era parcată pe faleză în Altea și

Amintiri din Spania (Zonă Rezidențială)

Salut, în una dintre zile Dani ne-a dus undeva într-un vârf de munte, acolo era un Centru Rezidențial unde locuiesc cei mai bagați oameni din zonă (mă gândeam

Amintiri din Spania (Plimbare cu Daniel prin Albir)

Amintiri din Spania ( Drumul spre Far de l`Albir)

Salut, până la Far de l`Albir, drumul este foarte bun, este turnat asfalt (nu e voie cu mașina) Pe săracul Dani, l-am purtat pe jos 2,2 km cât este de urcat până acolo și încă 2.2 km înapoi în total 4.4 km de mers pe jos 🙁 (el a

Amintiri din Spania (Magazin Chinezesc)

Salut, de afară părea un butic, nu mi-a atras atenția de fel zile în șir acel magazin chinezesc cu de toate, dar întruna din zile am intrat să vedem ce chinăzerii se vând prin Spania 😀 .Vă zic sincer că am rămas foarte surprins când am văzut  că în acel magazin era

Amintiri din Spania (Biserică Rusească)

Hisilicon Balong

Salut, întruna dintre zile când Daniel ne plimba prin zonă, la un moment dat mi-a atras atenția această Biserică Rusească cu turle aurite, nu cu cupru ca la noi 😀 .Se pare că Rușii sunt printre cei mai bogați de acolo. Cel mai tare mi-a atras atenția turlele aurite și strălucind, am înțeles că chiar sunt suflate cu aur cel puțin, faină treabă. Prin România încă nu am văzut așa ceva, la noi sunt aurite doar pe dinăuntru. Multă sănătate

Amintiri din Spania (Răsărit de Soare)

Salut, cât am stat în Spania, în multe seri ne-am făcut planul că mâine ne trezim și mergem să bem cafeaua pe malul mării și prindem răsăritul pe plajă 😀 ,dar dimineața era imposibil de trezit înainte de ora 7 🙁 .Și totuși într-o

Amintiri din Spania (Plimbare spre Albir)

Salut, într-o zi am fost cu Dani cu mașina în Albir, nu am știut atunci că e la vrei 3 km de la Altea 😀 . Un loc fain la malul Mării, cu multă lume, foarte mulți turiști din țările baltice unde e frig Iarna. Am nimerit într-o zi mai răcoroasă, bătea vântul pe plajă și era frig, dar totuși Dani ma convins să cobor pe plajă, unde m-am

Page 2 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén