Tag: seara

Amintiri din Spania (Portul din Denia, Alicante)

Salut, într-o zii Dani ne-a dus să vizităm Portul Denia, care se află la vreo 45 km distanță de Altea. Când am ajuns la Denia era deja spre seară și destul de rece pentru mine, aerul era foarte umed și aveam o senzație ciudată de la umezeală, dar asta conta mai puțin față de frumusețile pe care le vedeam pe acolo. Am avut ocazia să văd chiar și vapoare mari, bărci, iahturi, ect. Am văzut multe în port. Ne-am plimbat puțin și prin oraș, am

Read More

Amintiri din Spania (Seara prin Altea)

Salut, tot am vrut să văd cum e seara prin Altea și mai ales pe faleză 😀 și într-o seară mai răcoroasă am avut ocazia să ne plimbăm pe malul mării. Era destul de multă lume, valurile mării loveau până aproape de noi, era ceva de vis, nu mai

Read More

Joi a fost cea mai încărcată zii

IMG_20151217_224850Salut, azi încep o săptămână mai liniștită, sper 😀 .Săptămâna trecută a fost foarte încărcată și mă bucur că am reușit cu ajutorul Lui Dumnezeu tot ce mi-am propus, poate chiar și mai mult 😀 .Am reușit să facem 90 pungi cu dulciuri pentru copii săraci, în zilele următoare vă arăt cine sa bucurat de ele. Joi am avut cea mai încărcată zi din toată săptămâna trecută, am fost la Patricia și Tania să le facem o bucurie, pentru că chiar merită. De acolo am fost la Kaufland la cumpărături pentru pungile cu dulciuri, să știți că nu e deloc simplu, după vreo 3-4 ore de numărat câte 90 de produse și plimbări printre

Read More

Am fost la Zilele Turzii 2015

IMG_20150830_162436Salut, am reușit să merg la Zilele Turzii și în acest an, am fost Sâmbătă și am stat puțin, (pentru că așa a fost oferta), pe la ora 22 am venit acasă și am apucat să vedem pe acolo multe. Duminică, am ajuns pe la ora 16 și am stat până după ora 00.00 😀 ,am avut peste 8 ore de plimbări și  vizitat prin Turda. Am pornit din Parcul Tineretului, era foarte cald, peste 30 grade, foarte cald 😀 .Ne-am tot plimbat printre tarabe, parcă erau mai puține, în conparație cu anii trecuți și mâncarea puțin mai ieftină, cel puțin micii erau cu 50 bani mai ieftini față de anul trecut. Ziua a trecut foarte repede, seara am fost la concertul lui Voltaj, am fost lăsat lângă  șcenă și ms celor care m-au lăsat să trec. Am văzut multe și mai ales ce lasă oamenii în urma lor după concert 🙁 .A fost o zi faină, nu vă mai spun ce bine am dormit după o asemenea zi 😀 .Multă sănătate

O NOAPTE LA MARE

Salut, ne-am întors înapoi în 2 Mai la pensiune, în cameră se făcea tot mai frig, pe cum se apropia seara :( , pe la ora 19 era frig rău și mă gândeam cu groază la noaptea ce urma să vină :( , picioarele îmi erau înghețate, și de data asta am avut mare noroc cu Chinezu, a venit înpreună cu soția lui și cu Adelina și mi-au adus un calorifer electric cu care ne-am mai încălzit puțin, adică a fost puțin IMG_20140502_115221mai bine ca la ce-i din corturi. Nu mai are rost să vă spun cum am dormit, a fost frig. Dimineața când am văzut la știri că noaptea au fost 6 grade și se anunța pe Vineri și mai frig, am hotărât să ne întoarcem înapoi acasă. De Alex ce să mai zicem că a dormit în cealaltă cameră fără pic de căldură, pe la 11 dimineața am ieșit din cameră și ne-am pus la soare, era foarte plăcut după o noapte rece și nici vântul nu bătea, pe la amiază am pornit înapoi spre casă, nu mai avea rost să mai stăm și nici nu aveam chef să mai rabd încă o noapte frig. Multă sănătate

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén