Tag: sanatate (Page 1 of 2)

Cum înțeleg acest Verset (Binecuvântarea)

Salut, eu cred că ce binecuvântează Domnul rămâne cum spune acest verset, dar ca să fie o persoană, sau casă binecuvântată trebuie un efort minim din partea omului și se vor vedea rezultatele. Ce cred eu că înseamnă BINECUVÂNTAREA. Domnul binecuvântează cu multe lucruri: Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acoperă ţara. (Iov, 1: 10). Iov a fost unul dintre

Read More

Share This:

Victor și Casian au primit un elevator electric

Salut, treaba cu Campania pentru Victor și Casian merge greu, dar mă bucur că totuși se mișcă ceva. Zilele trecute, prietenul nostru Sandu, care a ajutat pe foarte mulți dintre noi (într-o zi o să vă povestesc mai multe despre el) a venit și le-a adus o macara, de acum încolo acest lucru va mai ușura pentru părinții lor, le va fi mai ușor pentru a fi ridicați, ei cresc și sunt tot mai grei. Sper ca să le fie mai ușor de acuma. Ca să zic așa, o parte din ce mi-am propus

Read More

Share This:

La Mulți Ani, ce-mi doriți voi mie, eu vă doresc dublu în 2018

Salut, se încheie 2017, a fost un An fain cu multe realizări și lucruri bune. Acum toți ne gândim la 2018 și ne dorim ca Anul care vine să ne meargă și mai bine 😀 ,mai ales că avem ceva promisiuni (care ne plac) de la 1 Ianuarie 2018. În acest nou An îmi doresc foarte mult un singur lucru, SĂNĂTATE, e mai bună ca toate. Restul

Read More

Share This:

Dușul obligatoriu, dar fără acces

Salut, ideia e foarte bună, mai ales că era apă caldă din belșug. Problema era că nu puteam intra pe ușă 🙁 , nici o șansă de a intra la baie, deci doar eu nu mă puteam supune acestei reguli. Cine e de vină că nu sa gândit nimeni să facă măcar o baie adaptată pe un etaj? Multă sănătate

Share This:

Voi ce vă doriți în 2017?

IMG_1016Salut, în 2017 îmi doresc cea ce mulți o au, dar nu o știu aprecia și prețui 🙁 ,mai precis e vorba de SĂNĂTATE, am nevoie de foarte mult de sănătate, doar Dumnezeu mi-o poate da, asta e clar, vă doresc și vouă, multă sănătate, fără număr 😀 . Restul contează mai puțin.

Îmi doresc să mă Pocăiesc zilnic, (fiecare înțelege ce vrea) Să-l cunosc pe Domnul tot mai mult și să împlinesc voia Lui, doar cu ajutorul Lui reușim în ori ce ne propunem, așa-i?

Îmi doresc să pot face mult bine, să reușesc cu ajutorul Lui Dumnezeu, fără El nu putem face nimic, să pot aduce bucurie celor care îmi cer ajutorul, dar ca eu să reușesc, trebuie să vă rugați Lui, El ascultă rugăciunile noastre, doar că noi nu avem răbdare de cele mai multe ori 🙁 .

Read More

Share This:

Câstigatorul caruciorului electric 2016

Share This:

Primii 100 lei pentru proiectul cu căruciorul electric

scaun cu rotile 1Salut, vă spuneam cu ceva timp în urmă despre acest Proiect cu căruciorul electric, sincer mă așteptam la mai mult, oamenii să se implice să ajute, dar pentru toate este un început, uneori când un lucru începe mai greu/târziu sunt șanse să meargă foarte bine (acest lucru o spun din propria experiență 😀 ). Și totuși am o veste foarte bună și se pare că cel puțin o persoană a fost mișcată de acest proiect al meu și totuși nu mă chinui deageaba să scriu pe aici. Vă anunț că primul care a spart gheața, se numește Parti Istvan Laszlo de la el am primit primii 100 lei pentru a cumpăra un cărucior electric (e un început bun 😀 ) și să-l donăm la o persoană care are nevoie, că a venit vremea faină și e păcat să stea omul în casă. io vă mai spun atâta, ” cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat! (Iacov, 4-17).” Multă sănătate

Share This:

Respect Mircea Bravo

parcare-handicapSalut, am mai spus și cu alte ocazi, avem legi care ne avantajează pe noi persoanele cu dizabilități din România, dar cine să le respecte? 🙁 .Azi vreau să vorbim despre locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități, doar că de obicei sunt ocupate de altfel de handicapați care au altfel de probleme de sănătate, ei par sănătoși la prima vedere, dar …… Poliția doarme ca de obicei și nu ne mai miră acest fapt, măcar că ar fi bine să stea un Polițai în zona acestor parcări și să dea amenzi celor ce merită, să se aplice legea. Uni oameni mai iau inițiativă, ca de exemplu celebrul nostru Mircea Bravo, a avut o ideie foarte bună, dar io aș fi mers mai departe și cu încă două, trei persoane alături, ia-și fi pus în cărucior și să-i fi plimbat puțin cu căruciorul, mai ales pe aia ultima cu mașina roșie, aș fi făcut un raliu cu ea pe acolo să o scuture bine căruciorul, nesimțirea a fost maximă la ea 🙁 .Multă sănătate

Share This:

De ce nimeni nu vrea să facem schimb, de ce oare?

cropped-IMG_20150920_113446.jpgSalut, îmi vine uneori în minte un celebru refren care zicea astfel ” ai imbatranit si nu mai poti, nu mai ia pistolul foc, nu mai intra cum intra, de abia intra cum iesea 😀 ” în aceste versuri se referă la altceva 😀 . De la o vârstă cam așa-e, ne lasă puterile și nu mai putem face nimic ”ca la 20 de ani, fără griji și bani 😀 ” Eu de exemplu, nu mai pot

Read More

Share This:

A plouat ca vara ieri

Salut, chiar nu mai știu ce să zic de această vreme faină de Februarie 2016, e foarte ciudatâ 😀 .A plouat la ca vară și e destul de ciudat să ploaie iarna ca vară (sper ca la vară să nu ningă ca iarna 😀 ). Până la urmă, poate că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile și vine primăvara mai repede, sau este liniștea dinaintea furtunii 🙁 .Ieri a fost foarte cald într-o vreme, pe la orele 14-16 și mirosea a ploaie, care a și venin în cele din urmă, fix cât am ajuns acasă, că a și început, a plouat ca vara 🙁 și azi noapte la fel, cred că toată noaptea 🙁 . Dar am avut o noapte foarte bună, am dormit buștean, mai rar așa noapte și sunt foarte puține pentru mine 🙁 . Pe la voi cum e vremea? Multă sănătate

Share This:

Vreau în 2016

Salut, știu că am întârziat puțin 😀 ,dar totuși îmi doresc în 2016 câteva lucruri și sper ca să reușesc, Doamne ajută.
1. în primul rând vreau să mă Pocăiesc, cine știe înțelege la ce mă refer. Pocăința e zilnică în ori ce Religie și fiecare om are nevoie.
2. Îmi doresc sănătate și putere în cele două, trei degete cu care mă mai pot descurca în limitele posibilităților.
3. Îmi doresc să pot face mult BINE, mai mult ca în 2015, să ajut pe ce-i care îmi cer ajutorul, tot mai mulți îmi cer ajutorul și eu parcă am mâinile legate, ( mă zbat ca peștele pe uscat) am nevoie de ajutorul vostru, pentru a ajuta pe alții. Dacă ști să faci un bine și nu-l faci e păcat. Detalii la Proiectele mele

Read More

Share This:

La Mulți Ani 2016

Salut, 2015 a fost un An foarte fain și cu multe realizări, despre realizările mele voi scrie o postare mai detaliată în curând 😀 .Acuma vreau să vă urez la toată lumea La Mulți Ani 2016 și multă sănătate, să vi se împlinească dorințele și tot ce vă doriți. Multă sănătate …. e cea mai de preț avere. happy-new-year-2016-la-multi-ani-2016-an-nou-fericit_cristi-raraitu.blogspot.ro

Share This:

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén