Tag: Poliția

Un exemplu de urmat?

Salut, în calea noastră, a persoanelor cu dizabilități grave, tot timpul apar tot felul de obstacole 🙁 . Marți vă arătam cum ne sunt blocate trotuarele, foarte

Read More

MIERCUREA FARA CUVINTE (52) Poliția

img_1140

Respect Mircea Bravo

parcare-handicapSalut, am mai spus și cu alte ocazi, avem legi care ne avantajează pe noi persoanele cu dizabilități din România, dar cine să le respecte? 🙁 .Azi vreau să vorbim despre locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități, doar că de obicei sunt ocupate de altfel de handicapați care au altfel de probleme de sănătate, ei par sănătoși la prima vedere, dar …… Poliția doarme ca de obicei și nu ne mai miră acest fapt, măcar că ar fi bine să stea un Polițai în zona acestor parcări și să dea amenzi celor ce merită, să se aplice legea. Uni oameni mai iau inițiativă, ca de exemplu celebrul nostru Mircea Bravo, a avut o ideie foarte bună, dar io aș fi mers mai departe și cu încă două, trei persoane alături, ia-și fi pus în cărucior și să-i fi plimbat puțin cu căruciorul, mai ales pe aia ultima cu mașina roșie, aș fi făcut un raliu cu ea pe acolo să o scuture bine căruciorul, nesimțirea a fost maximă la ea 🙁 .Multă sănătate

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén