Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Etichetă: plimbare Pagina 1 din 11

A 2-a Vizită la Domiciliu din 2020

Salut, duminică chiar din întâmplare am pornit într-o plimbare și dacă tot am ajuns la Călărași-Gară am zis să facem și o vizită scurtă la o persoană cu o dizabilitate, la prietenul nostru

Am pornit la plimbare și am ajuns la ……

Salut, Duminică pe la ora 18 am zis să facem o plimbare până până spre Pologon care este pe drumul spre com. Călărași, nici nu ne gândeam pe unde vom ajunge cu plimbarea noastră 😀 . Pe drum ne-am întâlnit cu

Al doilea caz ajutat din strângerea de fonduri (Popu Grigore)

Salut, inițial acest scuter a fost pentru o femeie din Bogata, dar a fost refuzat și tot la Bogata rămâne. Domnul Sandu a vrut să doneze acest scuter electric, noi am cumpărat două baterii 45 Ah din banii adunați din

Din Bogata până în Câmpia-Turzii și înapoi cu Optimus 2

Salut, de mult timp mă gândesc că mi-ar place să fac două plimbări mai lungi cu Optimus-ul 2, una mai scurtă și cealaltă mai lungă 😀 . Am o autonomie de peste 40 km și cred că m-aș încadra mai ales pentru cea mai lungă. M-am documentat cu ajutorul la Google Maps și îmi arată aproximativ câți km ar fi, dar nu-mi poate arăta la fix, mai greșește și el 😀 .
Prima cea mai scurtă plimbare la care visez de mult timp, poate chiar de

Oameni faini, care m-au surprins (Otilia Tirpan)

Salut, ma contactat pe la mijlocul lui 2017, cu dorința să ajute să facem o faptă bună și cred că am făcut vreo 2-3 😀 . Ne mai salutam din când în când și cam atâta, mie nu-mi place să tot deranjes oamenii și mai ales pe cei care vor să ajute. Prin 2018 într-o zi îmi spune că ar vrea să-mi facă o vizită să mă cunoască, da, sigur spun eu, îmi place să mă viziteze lumea și o întreb eu, păi vi 500 km doar pentru atâta? da îmi răspunde ea, dacă mă primești, woooow. Nu știam nimic despre Otilia Tirpan, am căutat pe google și am aflat că

Prima plimbare spre Turda din 2020

Salut, azi 22 Mai a trebuit neapărat să mergem până la Turda, a apărut ceva și am cam fost nevoit (de mult timp îmi făceam planul) și nu se putea amâna. Azi dimineață ne-am făcut câte o

Din 15 Mai vom avea liberi la plimbare?

Salut, încă mai trebuie să stăm în carantină până în 15 Mai și doar după această perioadă e posibil să avem voie să ieșim la câte o plimbare liniștiți și fără frică de amendă 🙁 .Eu deabia aștept această perioadă să mă plimb liber și mai ales prima plimbare până la

Am o perioadă foarte ciudată

Salut, am o perioadă foarte ciudată, nu mai am chef de nimic 🙁 . Fiecare zi pare la fel, cam așa cum a fost toată iarna, acuma e cald dar parcă nici o diferență. Poate ați observat, am scris mai rar și pe Blog, pe facebook mai des pentru că e mai simplu. Am așa o foarte mare plictiseală în mine, poate că și de la

Plimbările sau mutat pe câmp

Salut, a venit vremea faină și noi acuma suntem obligați să stăm tot în casă și e foarte greu, mai ales când privesc afară pe fereastră și văd că afară e

Oameni faini, care m-au surprins (Zamfir)

Salut, azi e 1 Aprilie, e ziua păcălelilor și eu vreau să vă povestesc despre Zamfir, mai ales că este azi și ziua lui de naștere. L-am cunoscut prin 2006 cred că, nu mai știu sigur. Lucra la

Azi am făcut peste 10 km

Salut, nu știu dacă mă credeți, dar sunt așa de obosit de cât m-am plimbat azi, din cauza că nu am antrenament 😀 .Azi a fost prima zi din 2020 în care m-am plimbat vreo 4 ore prin sat, m-am plimbat pe străzile din Bogata chiar și de două ori, am profitat de căldura de afară la maxim. A fost o zi foarte

Bugetul pentru următoarele ieșiri la plimbare

Salut, de la o simplă ideie am ajuns la un lucru realizat. Am vești bune pentru acest Proiect, Vineri am reușit să facem prima plimbare, În curând va urma cealaltă plimbare, mai ales că între timp am primit ceva donații pentru acest lucru. Pe viitor voi încerca să organizez o plimbare cel puțin și până la Cluj, să vizităm un

Pagina 1 din 11

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén