Salut, azi e deja 15 Mai, e jumătatea lunii și am avut doar două, trei zile călduroase, restul a fost cu frig și ploaie 🙁 .Toată perioada rece, nici nu-mi trecea prin minte cel puțin că în
Tag: perioada
Salut, azi e înnorat afară și nu știu ce șanse sunt ca soarele să își facă apariția, mie îmi place foarte mult la soare în această perioadă a anului 😀 .Acum trebuie să profităm la maxim, totuși e bine că nu e frig, în urmă cu două săptămâni era foarte frig, acum e ok, față de atunci 😀 .Ieri a fost o zi super faină și caldă, mai rar pentru această perioadă, eu speram să fie tot așa toată luna asta cel puțin, dar azi nu mai este 🙁 . Ieri am profitat la maxim de așa zi faină și am stat afară până la 17. 20, azi poate nici nu voi putea ieși afară, mai vedem. Multă sănătate
Salut, toamna asta e foarte nașpa 🙁 , a plouat prea mult în perioada când oamenii de la țară au foarte mult de lucru, când trebuia să ploaie, a fost caniculă și nici cum nu e bine. Tot ce dă Domnul e bun, doar că noi niciodată nu suntem mulțumiți 🙁 .Zilele trecute am observat pe o creangă uscată la Vișinul din fața case-i, că a înflorit 😀 ,ciudat e că a înflorit o creangă uscată, acum pare a fi o minune sau o toamnă lungă după cum spun bătrânii 😀 .Totuși parcă pare mai mult o minune 😀 ,având în vedere că a înflorit o creangă uscată. Mă miră faptul când se întâmplă o minune adevărată nu se înghesuie nimeni să o vadă, dar când lăcrimează un tablou sau apare ceva pe un termopan, se calcă oamenii în picioare să vadă 🙁 . Multă sănătate