Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Tag: pensiune

Locuri faine (Palatca)

Salut, am descoperit pentru primadată această locație foarte faină în August 2011, când am fost invitați de către prietenii de la P.T.A. într-o Tabără de o zi la Palatca jud. Cluj. Este o locație foarte faină și liniștită la marginea unei păduri, Cabana se află mai precis la vreo 2 km la ieșirea din localitatea Vaida Cămărași spre Palatca. Din 2011 și până acum în 2017, sau făcut multe schimbări în amenajarea locației, este un loc în care se

Locuri faine (Casa Moțească)

Salut, m-am gândit ca în fiecare Duminică să vă povestesc de un loc fain pe care l-am vizitat, nu fac reclamă la nimeni, nu am primit nimic, dar dacă vrea cineva să dea ceva, primesc ori ce înafară de bătaie 😀 .Să știți că și prin zona mea sunt locuri faine și merită vizitate, încerc să promovez locurile faine.

O NOAPTE LA MARE

Salut, ne-am întors înapoi în 2 Mai la pensiune, în cameră se făcea tot mai frig, pe cum se apropia seara :( , pe la ora 19 era frig rău și mă gândeam cu groază la noaptea ce urma să vină :( , picioarele îmi erau înghețate, și de data asta am avut mare noroc cu Chinezu, a venit înpreună cu soția lui și cu Adelina și mi-au adus un calorifer electric cu care ne-am mai încălzit puțin, adică a fost puțin IMG_20140502_115221mai bine ca la ce-i din corturi. Nu mai are rost să vă spun cum am dormit, a fost frig. Dimineața când am văzut la știri că noaptea au fost 6 grade și se anunța pe Vineri și mai frig, am hotărât să ne întoarcem înapoi acasă. De Alex ce să mai zicem că a dormit în cealaltă cameră fără pic de căldură, pe la 11 dimineața am ieșit din cameră și ne-am pus la soare, era foarte plăcut după o noapte rece și nici vântul nu bătea, pe la amiază am pornit înapoi spre casă, nu mai avea rost să mai stăm și nici nu aveam chef să mai rabd încă o noapte frig. Multă sănătate

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén