ZoltyBogata

Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Tag: ocazie

Cu Daniela și Gabriel Timie în vizită la mine

Salut, am spus-o de mai multe ori și repet, mă bucur când mă pot întâlni față-n față cu prietenii de pe facebook și nu numai. Mai ales că câteva sute de km nu fac acest lucru imposibil. O cunosc pe Daniela de câț-va ani, nu prea am vorbit noi, îmi dauc aminte că înainte că în acest An, de Paști am făcut împreună o bucurie unei famili din Bogata, mai mult nu pot spune 😀 . Dacă țin bine minte, mi-a spus de câteva luni că vrea să-mi facă o vizită cu prima ocazie când vine prin zonă și uite că ieri împreună cu

Read More

Share This:

Vizită la domiciliu (Banea Vasile)

Salut, mai greu, dar tot am mai reușit ceva, mi-am propus să fac Vizite la Domiciliu în acest An. Duminică am avut ocazia și bucuria de al vizita pe Banea Vasile, în localitatea Grigorești,  un prieten pe care îl cunosc de vreo 5-6 ani, poate și mai mult, avem o pasiune în comun, Meyra Optimus 2 tot prin asta ne-am și cunoscut 😀 . El ma vizitat pe mine de vreo două ori până acuma și eram dator față de el 😀 ,i-am spus cu prima ocazie trec și pe la el în vizită și Duminică am trecut prin

Read More

Share This:

Cu ocazia zilei de 8 Martie

Share This:

O fi vreun semn?

Salut, am vreo 10 mașini pe stradă, zilnic vreo 5-6 mașini prin preajmă 😀 și nici măcar una a mea, o fi vreun semn? 😀 .Foarte ciudată această situație, dar bine că

Read More

Share This:

Din Bogata spre com. Călărași (primii 4 km)

Salut, de 1 Iunie am avut un eveniment în comuna Călărași și mi sa părut o ideie foarte bună să profit de această ocazie, find vreme bună și caldă am pornit la drum cu

Read More

Share This:

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén