Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Tag: concurs Page 1 of 3

Oameni faini, care m-au surprins (domnul Sandu)

Salut, azi vreau să vă povestesc despre acest Om pe care sunt sigur că Dumnezeu mi la trimis, pentru că nu credeam că mai este Om care și-ar da și cămașa de pe el și voi care îl cunoașteți știți la ce mă refer. Țin minte și acuma că ma sunat într-o seară pe la sfârșitul lui 2015 când am făcut primul concurs prin care am dat ca premiu un cărucior electric, a spus că vrea să

Oameni faini, care m-au surprins (Cristian China Birta)

Salut, l-am cunoscut pe Chinezu prin 2010 online, am descoperit Blog-ul lui și îl citeam și participam la concursurile lui, așa am ajuns și

Cine a câștigat acest telefon nou

Salut, acest concurs sa terminat Duminică la ora 23.59, sincer mă așteptam la mai mulți concurenți, au fost doar 12 🙁 .Mă aștepta la ceva povești faine în care copiii fac ceva frumos, nu doar așteaptă să primească ceva pe gratis. Nu știu în ce măsură prinde bine un tell la un copil de 3 ani, peste câț-va ani ce va fi? sau nu știu cum poate umbla un copil cu paralizie celebrală pe un tell? Mulți au comentat așa la

Am câștigat două Vouchere pentru Zilele Turzii

Salut, cam de aproximativ 8-10 ani, mergem anual la Zilele Municipiului Turzii și din 2017 cu Touring-ul mergeam. Deci, în perioada 16-18 August sunt Zilele

Câștigătorul concursului premiului de 5 euro

Salut, Joi am lansat acest concurs cu un premiu de 5 euro credit pe telefon, am avut 6 comentari 4 răspunsuri corecte și un câștigător. Mă așteptam la mai multă lume, dar foarte mulți nu au citit regulamentul și au comentat pe facebook 🙁 Am făcut un video cu extragerea, să nu avem comentarii inutile de la cei mai răutăcioși, Random a ales

Concurs cu premiu de 5 euro credt. Ghicește floarea din mijloc

Salut, mi-e îmi plac concursurile și mai particip la alea serioase și simple, am participat la Blog de Instalații și am câștigat premiul 1, care este de 10 euro credit pentru telefon. Jumătate (5 euro) l-am oferit

Gândiți-vă la ce bucurie putem face copiilor din Bogata, Com. Călărași și Călărași Gară de 1 Iunie

Salut, îmi aduc aminte de ani 80, eram la școală la jucu, de ziua copiilor ne pregăteam de serbare, înainte cu vreo două săptămâni făceam repetiții și ieșea un spectacol fain, ne îmbrăcau în pioneri 😀 ,ce vremuri faine. De ziua copiilor primeam mai multă mâncare, era ziua noastră și într-un an am primit la felul 3 (desert) o portocală, nu am să pot uita nici o dată câtă bucurie a putut aduce o portocală în acea vreme, unii nici nu știau ce este, o mâncau cu tot cu coajă. În fiecare an am vrut să fac ceva fain pentru copii de ziua lor, de multe ori am vrut pentru copiii din Bogata, dar

La modă de făcut poza cu zăpada

Salut, toată lumea sa bucurat de zăpadă, le-a fost tare dor de zăpadă și au ieșit la făcut poze toată lumea 😀 parcă au început un concurs care mai de care. Apoi și io am ieșit, că cine ști când voi mai avea ocazia de așa poză 😀 ,io sper de acum în colo

Concursuri de ȘAH, tenis de masă, concurs de cărucioare în Tabăra de la Mărișel 2017

Salut, după cum vă ziceam Luni, la Mărișel cu ocazia acestei sărbători, sau organizat mai multe concursuri de, tenis de masă, ȘAH, concurs de cărucioare, ect.

Câștigătoarea camerei web este Gigica Precup

Salut, am încercat să fac un concurs pe Blog (a trecut mult timp de la un astfel ce concurs) și am oferit acest premiu, un web cam. Din păcate am primit doar 9 comentarii toată luna Iunie 🙁 , nu mai sunt oamenii interesați de concursurile cu premii mai simple, toți vor doar premii valoroase 🙁 . Câștigătoarea concursului este Gigica Precup. În următoarele zile îi voi trimite premiul prin poștă. Multă sănătate

Concurs, premiu o cameră web Z200

Salut, de mult nu am mai avut un concurs aici pe Blog și parcă mi-e dor de unul pentru că și mie îmi plac concursurile și mai ales cele cu premii 😀 .Luna asta ofer o camera web celui care va avea cele mai multe comentarii pe acest Blog, puteți comenta la toate postăriile mele.Această cameră web Z200 am primit-o de la un prieten și am folosit-o doar o singură dată, deci e aproape nouă.  De fiecare data când

Alexandra are un vis, o ajutăm?

Salut, de azi începem a doua campanie prin care dorim să ajutăm o persoană cu o dizabilitate gravă, oferindui șansa de a merge singură cu ajutorul unui cărucior electric. Vrem să ajutăm persoanele active și începând de azi începem o campanie de strângere de donații pentru Alexandra, 12 ani, o fetiță tare încercată de viață despre care am mai scris în Ianuarie 2017  și cu toate astea este foarte activă. De aceia am ales să o ajutăm cu strângerea de bani pentru cumpărarea unui cărucior electric de la OrtoMag cu prețul de 2.770 lei, doar aici am găsit acest model de care are nevoie. Și de această dată, OrtoMag se implică în această Campanie și donează 470 lei. Părinți la Alexandra contribuie cu 25%

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén