Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Tag: bannar

Cine cumpără un bannar sau advertorial de la Lucian Mândruță

Salut, joi cred că am reușit un lucru mare, am reușit să-l conving pe Lucian Mândruță să se alăture Proiectului meu și îmi oferă un bannar pentru 2 luni, sau un advertorial pe Blogul lui personal  lucianmindruta.com (Condiții pentru cei interesați; nu accept alcool, tigari, plus ca nu trebuie sa fie competitor de-al unuia cu care am deja parteneriat), prețul la aprecierea cumpărătorului. Toată lumea îl cunoaște pe

Am vândut primele oferte

 

Poză informativă

Poză informativă

Salut, cu toate că e o perioadă de vacanță, dar proiectul a început foarte bine, cu primii bani de două plinuri 😀 ,acum am vești și mai bune pentru mașina adaptată . După aproape două luni de la lansarea lui, au început să apară rezultatele, este un început foarte bun, mulțumită lui Groparu și Laurențiu, ei mă ajută ca să reușesc ce mi-am propus. Am reușit cu

Am primit să zicem de vreo două plinuri, pe când voi avea mașina

Salut, noul meu Proiect merge greu, nu am făcut rost încă de banii necesari pentru mașină 😀 , dar am speranță că Dumnezeu mă va ajuta, pentru că El poate. Și totuși am încredere, mai ales că am primit primii bani pentru acest lucru, e o sumă mica în conparație cu ce e nevoie, vă zic că am primit să

Cumpărând un Banner, mă ajuți pentru un mijloc de transport

Udapted. Ei sunt ce-i care au publicat până acum. Groparu.ro, Laurentiumihai.ro1cartepesaptamana.ro, Blogatu.ro, I explore.ro,  

Poză informativă

Poză informativă

Salut, aș putea face foarte multe fapte bune, aș putea ajuta multe personae cu diferite dizabilități, aș putea vizita prieteni cu dizabilități din țară, mulți dorim să ne întâlnim față-n față, dar problema este lipsa transportului 🙁 De câțiva ani visez la o mașină adaptată cu o rampă, mai ales că anul trecut am avut la dispoziție o asemenea mașină adaptată și am simțit avantajul, nu am pretenții la mașini scumpe, îmi doresc una cu care să pot merge și să aibă

4/4 Gavril Tose a primit un cărucior electric

Salut, în urmă cu vreo 3 luni am văzut pe facebook mesajul distribuit al unei personae cu o dizabilitate foarte gravă. Am văzut în poză că e vorba de Tose Gavril,  OM MARE (așa l-am numit eu atunci) dar nu m-am așteptat ca el să aibe peste 160 kg 🙁 ,am tot discutat cu el și am aflat că locuiește într-un Centru Social din Hunedoara, parasite de familie, și-a pierdut un picior, ect. M-am tot gândit la o posibilitate de al ajuta, încă o data, Domnul a făcut o minune și am găsit acest cărucior electric, mai rar așa ceva, care duce până la

Căruciorul electric nr 5 merge la Marius Hambasan

img_1456Salut, căruciorul electric cu nr 5, cumpărat din banii din vânzarea bannarelor, am ales să-l donez unei personae active, cum am și anunțat de altfel. L-am ales pe Marius din două motive și anume;

  1. Marius e o persoană foarte activă în online, se ocupă cu ajutorări de oameni, este implicat în mai multe Proiecte, prin care aduce bucurii semenilor din jur. Semeni pentru Semeni este una din Proiectele lui. Eu v-am mai zis că îmi plac oamenii care fac ceva pentru alții și nu doar zic cum trebuie făcut.
  2. Marius ma sunat de Crăciun și mi-a povestit ce sa-n tâmplat în ajunul Crăciunului, cum a rămas practic fără căruciorul electric, știu cum este fără, eu în urmă cu vreo 8-9 ani, practic  

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén