Salut, toată vara am umblat cu căruciorul electric , Andrei cu bicicleta și Fratele Dorin cu tricicleta, noi 3 mergeam la două Biserici Penticostale din Turda, mai precis am fost de câte ori ne-a permis vremea, ultima dată chiar când a fost acea mare vijelie 🙁 . În fiecare Duminică când era vreme bună, chiar și pe caniculă, la soare era multe grade, mă frigea soarele, îmi era foarte cald la umbră, ce mai pot spune la soare? Am mers când la Turda 10 km, la Biserica Penticostală Alfa și Omega, când la Micro 10 km Biserica Filadelfia . Eram invizibili în ambele locuri tot timpul, se mai înpiedicau în căruciorul meu, dar tot nu mă vedeau 🙁 . De prin Octombrie nu am mai putut merge, seara era rece și nu am mai putut. A trecut mai bine de 3-4 luni și nimeni, dar nimeni 🙁 nu sa interesat de noi, nimeni nu ne-a întrebat măcar o dată de ce nu am mai mers la Biserică, sau dacă am vrea să mergem, nimeni nimic frate 🙁 . Am tot sperat ca măcar o persoană să ne întrebe, una singură măcar 🙁 am mulți dintre ei în lista mea de facebook, din ambele Biserici, dar nimeni nu ne simte lipsa, e foarte dureros acest lucru 🙁 ,o compar cu Sodoma și Gomora  (Geneza, 18: 32 Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”) , nu a găsit Dumnezeu nici măcar 10 oameni acolo și nici aici în două Biserici nu este nici măcar un om? 🙁  .Multă sănătate

Share This: