Salut, mai țineți minte prin ani ”90 se omorau oamenii pentru o palmă de pământ 🙁 ,se uita de frați, neamuri, mamă și tată când se ajungea la subiectul, pământ 🙁 .Au fost vremuri grele, oamenii lucrau pământul și erau tot în pierdere, au ajuns lucrările; aratul, discuitul, cumpărat sămânță, semănatul, săpatul, culesul și când trăgea linie, era în pierdere 🙁 ,dar încăpățânarea țăranului în setat de pământ era mare 🙁 .Cu trecerea anilor sau săturat de pământ toți, a trebuit vreo 20 de ani și sau săturat de pământ. Unii au plecat pe cealaltă lume, alții au vândut pământul, alții l-au dat în arendă și unii chiar l-au abandonat, toți sau săturat de pâmânt până la urmă 🙁 .Multă sănătate

Share This: