Salut, azi 22 Mai a trebuit neapărat să mergem până la Turda, a apărut ceva și am cam fost nevoit (de mult timp îmi făceam planul) și nu se putea amâna. Azi dimineață ne-am făcut câte o Declarație pe propria Răspundera și am pornit la drum împreună cu Andrei. La 12 am pornit de acasă, trebuia să ajungem pe 13. 30. Am ieșit afară, știam că sunt 17 grade afară, dar nu creadea că vântul care bătea din față e chiar atâta de rece 🙁 . După vreo 2 km atâta era de rece că am mers cu spatele ca să mă pot încălzii, mergând spre Turda, vântul bătea din față și soarele din spate, invers era mai plăcut și am încercat să merg cu spatele vreo 200 m 😀 , dar merge căruciorul foarte încet cu spatele. Pe drumul spre Turda sunt multe obstacole, se modernizează str 22 Decembrie 1989 și este circulația deviată, am încercat și deabia am reușit cu ajutorul muncitorilor să trec. Am dat cu a 4-a continuu 11 km/h și am ajuns la Centru cu 5 min mai repede 😀 . După ce am rezolvat, am pornit să facem câteva cumpărături și să-mi cumpăr sirop de miere cu cătină, mi sa terminat de peste o lună și am nevoie mare. Am intrat puțin la DEDEMAN și am pornit spre Bogata pe drumul ocolitor pe unde este deviată circulația. Spre casă vântul bătea din spate (așa tare bătea, de Andrei nu mai avea nevoie să pedaleze 😀 ) și soarele din față și era mai plăcut. Am ajuns cu bine acasă, am făcut în total 22 km în total și uite cum am făcut prima plimbare la Turda din 2020. Sunt rupt de obaseală, câteva porțiuni de drum rău m-au rupt azi 🙁 , dar am supravețuit. Multă sănătate