Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Plecat în Turneu prin Moldova

Salut, azi 03.10.2018 a sosit ziua mult așteptată de noi, cu ajutorul Domnului am pornit în Turneul prin Moldova. Avem de parcurs vreo 350 km până la destinație și e posibil să facem și prima vizită undeva prin Bistrița, depinde cum ne încadrăm în timp 😀 . Am gândit acest Proiect în dorința de a putea vizita și cunoaște câteva persoane cu dizabilități față-n față și să demonstrăm că Dumnezeu are puterea să ne ajute, câteva sute de km care ne despart să nu pară un lucru imposibil. Domnul mi-a trimis tot ce este nevoie ca să reușim și tot El ne va ocrotii și ajuta pentru a reuși acest Proiect sau Lucrare. Mi-a trimis banii necesari și încă mai mulți decât am crezut eu că e nevoie, adică dublu. Mi-a trimis o mașină adaptată cu rampă, ca să fie accesul mult mai ușor și lui Andrei la fel și un Șofer înțelegător care știe cum este cu o persoană cu o dizabilitate gravă. O familie Anonimă din Spania ne-au ajutat financiar și ne-au trimis ceva dulciuri din Spania special pentru acest Proiect, ca să nu mergem în vizită chiar cu mâna goală la oameni 😀 .O altă persoană care ne-a ajutat financiar și ne-a trimis să oferim și câte o Biblie la oameni. Deci, am primit pentru acest Proiect mult mai mult decât am cerut eu la început, acuma mai cerem de la Domnul niște sănătate mie și lui Andrei că avem mare nevoie și să ne păzească de rău, Amin. Din păcate nu știu dacă voi putea scrie în acest timp pe Blog de pe telefon, voi încerca câte o postare scurtă, un fel de rezumat al zilei 😀 . În schimb pe facebook voi încerca să postez mai des, asta unde voi avea semnal la rds rcs 😀 . Mă gândeam aseară să facem câte un video de 3-4 min cu fiecare persoană și să spună de exemplu, cum ne-am cunoscut noi? 😀 .În rest vom încerca să culegem cât mai multe amintiri frumoase din acest Turneu. Multă sănătate

Anterior

Distribuiți, am dovezi că vede cine trebuie, urmează două cărucioare electrice

Următorul

Magazinul pentru orice buzunar

  1. Calatorie placuta! Sanatate multa!

  2. Olivia

    Foarte tare ,ma bucur sa aflu ca nu te-ai oprit din a face bine si bucurii celor din jur ,bravo voua !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén