Page 3 of 104

De 1 Iunie pentru copiii din Bogata, Comuna Călărași și Călărași Gară

Salut, în urmă cu mulți ani și noi am fost copii, unii dintre noi au rămas cu mintea de copil. Când eram noi copii, nu aveam atâtea posibilități, acum copiii au multe, noi ne bucuram de o bomboană. În fiecare An de ziua copiilor îmi vin în minte amintirile din copilărie de la Jucu, cum ne bucuram de o portocală. În fiecare An îmi doream să fac ceva pentru copii, măcar să pot oferi o înghețată de ziua lor. Într-o zi stând de vorbă cu cineva și

Read More

Share This:

Povestea de succes a unui tânăr antreprenor milionar în euro continuă

Iustin Paraschiv este deja celebru în România, deoarece încă de pe băncile Academiei de Studii Economice din București a avut frumoasa nebunie de a-și construi o afacere, Carmistin, ce a devenit din ce în ce mai înfloritoare în anii ce au urmat.

Read More

Share This:

Florile de pe șanț

Salut, nu știu exact cum se numesc aceste flori, par a fi un fel de Mac, doar că cresc fără a fi plantate, Domnul le plantează. Am observat că în acest an secetos sunt multe, o fi vreun semn? 🙁 . În ani trecuți erau foarte rare aceste flori, acun văd pentru prima dată așa o

Read More

Share This:

Alegerea ceasului de mana

Alegerea ceasului de mana este in acest moment o misiune mult mai greu de realizat decat pare la prima vedere. De ce? Pentru ca in momentul de fata pe piata ceasurilor de mana exista foarte multe modele de ceasuri de mana, fiecare dintre aceste modele de ceasuri barbatesti oferind atat avantaje cat si dezavantaje. Pentru a achizitiona doar ceasuri barbati care ofera avantajele dorite trebuie respectate o serie de factori in momentul in care se face achizitia ceasului de mana. O parte din acesti factori sunt prezentati pe scurt in continuarea acestui articol:

Read More

Share This:

Prima plimbarea spre Kaufland din 2018

Salut, ieri vreme faină, soare, cald și vreo 27 grade, nu ma vreme bună de plimbare 😀 .Am pornit spre Kaufland Turda 20 km până acolo și înapoi la Bogata. Aveam nevoie de cumpărături și find vreme faină, am mers cu căruciorul electric și Andrei cu bicicleta. Anul ăsta e pentru prima dată când am fost cu

Read More

Share This:

Vladimir Pustan la Borșa jud. Cluj

Salut, azi ne-a invitat un prieten, (în ultimul moment) la o Evanghelizare în loc. Borșa jud Cluj, la prima vedere am crezut că e o glumă, știți cei din zonă ce se află acolo 🙁 ,dar a fost foarte serios, am aflat că invitați sunt Grupul Cireșarii și prietenul nostru Vladimir Pustan (care și-a adus aminte că

Read More

Share This:

Pentru mine de acum începe vara

Salut, îmi aduc aminte de perioada când eram la școala din Jucu, după fiecare vacanță toți copiii erau tunși la zero, nimeni nu scăpa, mai scăpau în ultimul trimestru cei care terminau a 8-a 😀 ,restul la zero, fie perioada caldă, fie perioada rece 🙁 ,o căciulă era foarte apreciată în perioada rece. Cât ne doream ca măcar în perioada

Read More

Share This:

Cum înțeleg acest Verset 3 (1 Timotei, 4:16)

1 Timotei, 4:16 Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
Eu cred că acest verset se referă la cei care

Read More

Share This:

Un loc plin de lumini

Salut, de câte ori merg la DEDEMAN îmi place foarte mult acest loc plin de lumină. O mulțime de becuri de diferite mărimi și puteri luminează acest loc, este unul din locurile preferate din DEDEMAN. Într-o poză nu încap toate

Read More

Share This:

Socată, suc natural

Salut, în fiecare an în această perioadă facem Socată, un suc natural 90% 😀 ,că lămâia nu e naturală, corect? În rest florile de Soc și zahărul sunt eco. Am făcut și în acest an și îmi place gustul sucului din florile de Soc și nu se compară cu cel din comerț care e făcut din toate chimicalele care sunt în zilele noastre. Nu putem face cantități mari, sau am putea face, nu e greu și nici complicat, doar că trebuie strânse florile de Soc, avem foarte multe prin jurul nostru, asta nu ar fi problemă, dar zahărul și lămâile sunt destul de scumpe 🙁 .Să vă spun rețeta sucului de Soc: la 10 litri de apă, am

Read More

Share This:

Însfârșit, Cireșe de Mai

Salut, pe la începutul luni Mai am auzit că era 40 lei kg de cireșe, a fost și mai scump 🙁 și nu m-am grăbit, că nu-s chiar așa de pofticios 😀 .Duminică am aflat că sunt și la Bogata de vânzare, cu 8 lei/kg. Am tot mers acasă la om 3 zile la rând și nu era nimeni afară și nici nu puteam deschide poarta 🙁 și chiar dacă reușeam printr-o minune, mă aștepta un dulău mare înăuntru 😀 . Am încercat Duminică, Luni și Marți și nici o șansă de mâncat cireșe. Ieri când nu am mai încercat, am prins chiar două oferte de

Read More

Share This:

La umbra trandafirului

Salut, la plantat Andrei de vreo 7-8 ani, poate și mai bine. A crescut anual tot mai mult, sa îndesat, a mai trebuit rărit de câteva ori și tot des e și în acest an. Anul trecum ia făcut Andrei un schelet metalic, dar am ales țeava cam subțire și nici proiectul nu a fost prea bun, dar mai rezistă în continuare 😀 .A început de câteva zile să

Read More

Share This:

Page 3 of 104

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén