A publicat și Groparu

Salut, după cum v-am mai spus, Miercuri 5 Decembrie când am fost la Câmpia-Turzi, am fost într-o zonă mai la marginea orașului, lângă Centrul de colectare a fierului vechi Biți. Am mai fost o dată prin zonă în urmă cu mulți ani, dar acum e dezastru ce e acolo, sunt vreo 9 familii și peste 20-22 copii de diferite vârste. Era un noroi și un frig afară și doar după ce am ajuns acasă am observat această poză cu fetița dezbrăcată și mai ales desculță pe acel frig, bătea un vânt foarte rece Miercuri 🙁 . Înainte să plecăm de acolo, am auzit o voce care spunea;

Nenea, niște haine să ne aduceți, 🙁 

Sincer vă spun că doar când am văzut poza cu fetița mi-am dat seamă de ce îmi spunea acea voce. Peste tot pe unde am fost până acum, (credeți-mă că am văzut multe până acum) nimeni nu mi-a cerut haine cu atâta dorință, întradevăr că acolo sunt multe nevoi. Am publicat pozele și mă bucur că mi-au scris oameni care au vrut să ajute această fetiță și pe restul copiilor. Am primit ceva haine deja și ceva încălțăminte de la o familie, dar mai sunt multe nevoi acolo 🙁 .Dacă aveți haine de donat pentru copii 0-18 ani mi-le puteți aduce la mine, dacă sunteți din Cluj luați legătura cu Radu Băzăvan  (Groparu) și vă oferă toate detaliile. Groparu a pornit și el o Campanie de a ajuta acești copii, Sâmbătă am fost împreună cu Radu, Cosmin și Andrei să vadă și ei situația de la fața locului și să vedem ce se poate face, sper să facem câț-va copii fericiți de Crăciun și să-i scăpăm de frig, să le oferim ceva îmbrăcăminte și încălțăminte, de dulciuri ne ocupăm noi 😀 . Dacă doriți să ajutați cu bani, putem să le cumpărăm ceva alimente și să le o donăm, Multă sănătate

P.S. Specificați ”Câmpia-Turzii”

Cont Raiffeisen
CONT lei RO71 RZBR 0000 0600 1001 9118
Deschise la RAIFFEISENBANK sucursala Turda
RaiffeisenBANK (BIC/SWIFT: RZBRROBU )
Titular de CONT: EGYED PETRU ZOLTAN
Cont Banca Transilvania
În RON: RO78 BTRL RONC RT03 8839 4401
În EURO: RO28 BTRL EURC RT03 8839 4401
SWIFT: BTRL RO22 BIC: BTRL (xxx)
Ambele conturi sunt deschise la
Banca Transilvania – Sucursala Turda
PE NUMELE: EGYED PETRU ZOLTAN
CONT paypal: zoltybogata@yahoo.com
Adresa Poștală
EGYED PETRU ZOLTAN
Str. Principală Nr 50 com. Călărași
Loc. Bogata Jud. Cluj

Share This: