Mulțumim Lăcrămioara, ai fost singura din 2.778 prieteni care ne-a vizitat

Salut, e greu la spital 🙁 ,am avut mult timp să mă gândesc la multe (nu vreau să zic că acasă nu aș avea destul timp) mai ales cei care se tot plâng că nu au timp destul 🙁 .Am stat 6 zile, primele 3-4 au fost foarte grele, cu toate că am avut tv și net, nu prea am avut chef de ele, după 3-4 perfuzii pe zii, doar de net nu-mi mai ardea 🙁 .Am 2.778 de ”prieteni” pe facebook dintre care m-au sunat 3-4 persoane, adică ce să mă mai aștept să mă sune străinii, când nu ma sunat nici măcar soră-mea și nici nepoții 🙁 . Am sperat că ne vor vizita prietenii de la Caritatea, se cântă că suntem O FAMILIE UNITĂ, dar la greu nu ne mai cunosc, măcar că pe patul de spital trebuie omul căutat și încurajat ca să treacă mai ușor prin suferință 🙁 ,bine că se laudă cu ce nu fac, vizite la domiciliu și la spital, Domnul să aibe milă de ei. Dar totuși bucuria unei vizitei a venit de unde nici nu m-am așteptat, de la o prietenă de pe facebook. Nici nu știți cât ne-am bucurat că ne-a vizitat cineva și ce bine a fost să putem discuta una alta, nu știu sigur cât a stat Lăcrămioara la noi, dar timpul a zburat foarte repede și chiar ne-am bucurat foarte mult pentru vizita ei, a fost prima persoană din cei 2.778 de pe facebook, și singura 🙁 ,e greu să faci un bine 🙁 .Pe viitor vreau să mai adaug vreo 10.000 de persoane în lista mea de prieteni, printre ei poate mai găsesc 3-4 care să facă o vizită, că tare bine e când cineva ne vizitează, când suntem la greu. Pe voi vă vizitează cineva? Multă sănătate

Da-mi un share !!!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Previous

Amintiri din Spania (Portul din Denia, Alicante)

Next

Dușul obligatoriu, dar fără acces

2 Comments

  1. GRIGORE CRISTINEL

    Prietene,sanatate multa si tot inainte,nu fi trist asa e viata…la greu de fiecare data esti singur sau aproape singur …asa e lumea…de cind e ea ! numai bine prietene ,te imbratisez si ai grija de tine ! Multa sanatate si Doamne ajuta !

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén