Salut, din păcate cred că e timpul să închid acest Proiect, pentru că nu am mai reușit să vând nimic din aceste oferte de bannare și advertoriale de prin toamnă, se pare că nu mai are nimeni nevoie de astfel de publicitate, practic a trecut vremea lor 🙁 . Din păcate nu am mai reușit să vând nimic din acele bannare și advertoriale care sunt în ofertele din postare, mai precis, nici nu mai știu dacă mai sunt valabile, pentru că au trecut aproape 2 ani de la lansarea acestui Proiect și nici nu mai avea rost să întreb. Am reușit să adun o sumă faină de bani, dar nu suficientă pentru o mașină adaptată cu rampă. Am promovat și distribuit acest Proiect pe toate rețelele sociale și mai ales pe facebook, pe Grupuri, pagini la vedete, la firme, cam peste tot unde sa putut în România, dar atâta sa putut, am plătit și la facebook pentru promovare, dar acesta e rezultatul final. Cred că a sosit timpul pentru a închide acest Proiect. Vreau să mulțumesc Bloggerilor pentru ofertele lor chiar și celor care nu sau implicat în a le putea vinde. Am primit foarte multe oferte de bannare și advertoriale, chiar nu mă așteptam să se implice așa mulți. Acuma a venit timpul să închid acest Proiect și să încerc altceva, eu nu mă dau bătut 😀 ,mai ales că am adunat o sumă foarte faină de bani și e clar că nu mi sa arătat pentru o mașină 🙁 ,dar cu acești bani mi-a mai venit o ideie și urmează să o pun în curând în aplicare. Până atunci mai este ceva timp. Multă sănătate

Share This: