Merg în Spania pe 28 Ianuarie

HPIM1126.JPG

Salut, prima mea călătorie mai lungă de acasă, a fost în 2010 când am fost în prima mea Tabără, în 2014 am fost și mai departe am fost la Mare de 1 Mai. Anul trecut (2016) am fost în prima țară străină, într-o Tabără în Ungaria. De fie care data înainte de a merge, am avut așa un fel de reținere, cu toate că m-am bucurat foarte, foarte mult, nu am cuvinte să mă exprim, să vă explic bucuria mea. Întotdeauna mi-am zis că nu pot refuza asemenea ofertă, așa ofertă prind poate doar o data-n viață și așa a și fost, nu sa repetat niciodată, dar la fiecare ofertă a fost diferită, mai deosebită, ect. De foarte mulți ani îmi doresc să vizitez o țară străină, sau mai multe 😀 ,că mi-ar place să văd locuri și oameni diferiți, că nu prea am avut posibilitatea de-a merge mai departe de Ungaria. Dar de vreo două săptămâni, am primit ce-a mai bună ofertă de până acuma, am rămas mască, am fost luat prin surprindere, prima dată am crezut că nu aud eu bine, nici nu știu cum să vă mai explic, nici acuma nu-mi vine să cred că e adevărat.  Familia Dandoczi, cu care suntem prieteni pe facebook, ne invită într-o vacanță în Spania, pentru 7-10 zile, poate și mai mult 😀 ,depinde cât putem sta și cum ne acomodăm la clima de acolo 😀 .Avem asigurat cazare, masă și biletele de Avion pentru mine și Andrei, nu e acesta o minine de la Dumnezeu? Avem deja cumpărate biletele de Avion pentru data de 28 Ianuarie, la ora 6. 20 decolăm de la aeroportul din Cluj cu destinația Valencia. De vreo 15 ani tot visez la Spania, unde e cald și fain (acum a nins puțin și pe acolo după vreo 60 ani, dar sper că se topește până mergem noi 😀 ). Sunt mulți din Bogata plecați la lucru în Spania și poate mă întâlnesc cu careva pe acolo 😀 . Am auzit că e foarte fain pe acolo, sunt peste tot locuri adaptate pentru a avea acces cu căruciorul electric, vreau să verific personal și să vă arăt și vouă. De abia aștept să ajungem în Spania. Multă sănătate

Da-mi un share !!!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

20 comments

  • Ati anuntat la aeroport ca aveti un carut electric foarte greu? A mai fost un caz la tv cu o fata cu un carut manual care a fost respinsa dupa imbarcare pe motiv siguranta,ca in caz de accident nu are cine sa o salveze. Interesati-va bine inainte de ajunge sa nu aveti surprize neplacute,si fata anuntase situatia ei,cumparase bilet,dar la aeroport au refuzat-o.

    • Au fost anunțați de când au cumpărat biletele că voi merge cu căruciorul electric. Trebuie să confirm eu înainte cu două zile de a pleca. Multă sănătate

  • Ma bucur tare mult pentru tine, Zolty! 🙂 S-a implinit una dintre dorintele pe care le-ai amintit nu cu mult timp in urma. 🙂
    Multa sanatate! Petrecere frumoasa! 🙂 Sa vii cu un “sac” de poze! 🙂
    Ganduri bune si pentru familia care a facut posibila calatoria!

  • Mă bucur pentru tine, să te păzească Dumnezeu și familia sponsoră să fie și ei binecuvântați.

  • Ati mai fost cu avionul ? Sper sa iti placa zborul 🙂

  • Kacso Livia Lidia

    Ma bucur Zolty pentru tine! Să revii cu bine acasă, unde avem nevoie de tine! Mi-a părut rău că ai renunțat la tombolă pentru căruț electric, fiindcă aceasta era o premieră pe țară care trebuia continuată de tine fiindcă orice început este mai greu iar tu ai reușit cu brio să treci peste asta. Acum însă îmi dau seama că fila aceasta a vieții este la fel de frumoasă. Mulțumiri celor care înțeleg felul nostru de viață și să vă simțiți bine în excursie!

  • Daniela Vasii-Timie

    Ma bucur ca te duci! Și eu sunt deschisa la orice călătorie și abia îmi aștept rândul. Sunt convinsa ca iti va plăcea Spania! Și eu visez la ea. Drum bun și sa auzim de bine!

  • Concediu placut si sa faci cat mai multe poze.

  • No, fain aşa, felicitări şi multă distracţie. Da cum o să te descurci cu căruciorul? Să nu-mi zici că mergi cu meyra?
    Întreb pentru că io habar nu am cum stau călătoriile cu avionul pentru persoanele cu dizabilităţi. Poate-mi explici şi mie. În rest, multă baftă, Spania e o ţară fantastic de faină şi plină de istorie.

  • Calatorie placuta ! Si pe viitor cat mai multe calatorii . Lumea e frumoasa si e mare pacat sa nu vedem cat mai mult din ea , sa nu cunoastem si altfel de oameni si de locuri . Am avea foarte multe de invatat . Eu ma intristez foarte tare cand vad ca unii oameni din tara noastra voteaza pentru o politica izolationoista . Cei mai multi dintre ei sunt oameni care n-au iesit niciodata din tara .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *