Medicul meu de Familie, a refuzat să vină să mă consulte

Salut, am prins o răceală săptămâna trecetă 🙁 . Am încercat totul ca să nu ajung la Spital, dar de ce m-am temut, nu am scăpat, așa-i de obicei. Am luat de la Andrei răceala, Duminica am tot simțit că parcă urmează să mă răcesc, mă ustura puțin gâtul, seara am luat o jumătate de plic de teraflu, Luni am mai luat o dată, Marți m-am simțit foarte bine, nu am mai luat nimic, spre seară a început să mă scuture frigurile și îmi era foarte, foarte frig și nu aveam aier 🙁 .După ora 21,30 Andrei a chemat Salvarea, am așteptat mai bine de o oră jumate (poți murii liniștit până ajunge salvarea 🙁 ) A ajuns salvarea cu un Medic care ma consultat, mi-a făcut o înjecție și mi-am revenit foarte mult, mi-a dat o hârtie să o dăm la Medicul de Familie și a zis că la dimineață să vină să mă consulte, să vadă dacă nu mi sa agravat, Medicul de Familie a refuzat să vină să mă consulte, mi-a scris ceva medicamente și atât 🙁 .Eu eram foarte bolnav, nu mâncasem de 3 zile și ea nu a vrut să vină să mă consulte, m-am dus direct la Urgență la Turda, acolo după consultații și perfuzii am fost trimis la Spitalul de Bolii Infecțioase din Cluj cu Salvarea. Acum Slavă Domnului că sunt bine și sunt acasă, a fost foarte greu aceste 6 zile la Spital, am stat foarte rău în cărucior și lipsa accesului la baie, mi-am îngreunat și mai mult situația. Important că acum sunt acasă și continui tratamentul de refacere. Aveți grijă la răceală, acum zburdă virușii în voie. Multă sănătate

Da-mi un share !!!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Previous

Cand e momentul sa fac un imprumut financiar

Next

Cum sa-mi gasesc cazare in Delta

3 Comments

  1. roby

    Of doamne , m- am saturat sa tot spun asta : made in Romania ! Nu o sa n- e revenim in veci !

  2. Ady

    nu sunt invalid, dar așa am pățit și eu când eram bolnav și nu puteam merge la medic

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén