Salut, după cum vă zice-am, sâmbătă am fost să văd cum Daniel și Ovidiu gătesc peste 200 porții de mâncare în fiecare sâmbătă, asta se întâmplă de peste un an de zile. Pe două aragazuri vechi și obosite, madel de ăla cu 3 ochiuri, fieb două oale de 50 litri în fiecare sâmbătă peste 200 porții de mâncare, după se lasă la răcit, trebuie puse în caserole, o parte care trebuie duse la Florești, jud Cluj. Sunt multe lipsuri, dar dorința de a ajuta oamenii săraci este și mai mare. Daniel și Ovidiu sunt genul de oameni pe care îi apreciez foarte mult și știți de ce? Pentru că ei chiar fac ceva, nu ca alții care doar vorbesc mult și nu fac nimic :( .Ia imaginați-vă voi câți ați putea face peste 200 porții de mâncare în fiecare sâmbătă? Să lucrați toată săptămâna  și sâmbăta când e zi de odignă, după 5 zile de muncă, în loc să stai cu familia, tu trebuie să mergi să gătești. Daniel a început Masa Săracilor singur la Cluj, la început a trebuit să gătească acasă, dar cu timpul a fost nevoit să ia o chirie unde să poată gâti, acasă la el nu mai putea, pentru că are o familie mare și faină cu 4 copii, pe primi 3 copii am avut ocazia să-i cunosc. Daniel a întâmpinat multe greutăți și nici gând să renunțe, ba mai mult, vrea să facem Masa Săracilor o campanie națională, înpreună sper să reușim. Am multe de zis, doar că nu pot scrie io atâta, dar dacă vreți să știți mai multe, mergeți până acolo, Daniel e prezent în fiecare sâmbătă la datorie :D și vă așteaptă să-l ajutați și la gătit. Multă sănătate