Salut, am avut o Primăvară bună, cu ploi la timp, au crescut toate foarte bine mai ales din sfârșitul lui Aprilie foarte cald și se văd rezultatele, lucerna a crescut și sa cosit prima recoltă și sa balotat prima recoltă de lucernă. Am observat că și baloții sunt mult mai mari față de ce am văzut în anii trecuți prin sat, aceștia din poză se încarcă cu tractorul, pentru că sunt foarte mari și probabil foarte grei. Încape într-un balot lucerna de pe aproximativ 200m, cam așa am calculat eu, nu pot aprecia câte kg, dar probabil peste 100 kg. Acum au început să apară și pe la noi utilaje agricole tot mai performante, am tot observat tractoare performante, încep fermierii să facă agricultură că țăranii ăia înverșunați sau săturat de pământuri, însfârșit 🙁 . Dacă nu plouă în luna asta, va fii o secetă serioasă, vin vremuri grele 🙁 .Multă sănătate

Share This: