Salut, de mult timp încerc să conving persoanele cu dizabilități ca să ne ajutăm între noi, cel puțin de 2-3 ani 🙁 , pe câț-va i-am mai convins, dar foarte puțini 🙁 . Când unul dintre noi are o problemă, să sărim toți și să-l ajutăm, fiecare cu ce și cu cât putem, de exemplu cazul lui

Blaga Mihai, am observat că foarte multe persoane cu dizabilități au donat, de ce nu putem și pentru alții? poate că unii știți ce bine e când te poți baza pe cineva find într-o situație mai grea. Vă gândiți puțin că dacă ne-am aduna vreo 4-500 persoane și să donăm fiecare lunar 10-20 lei, e o sumă neînsemnată la veniturile noastre, ar fi cam 1-2% din venitul nostru, am putea aduna lunar 5.000 lei cel puțin, mă refer la o donație de 10 lei de la 500 persoane. Dar cred că e aproape imposibil, pentru că în cazurile mele de persoane care au fost ajutate, jumătate dintre ei după ce ai primit căruciorul/scuterul electric au ”dispărut” 🙁 și nu i-am mai văzut prin zonă, mai apar când au diferite probleme, sau îmi spun că ei stau în ”umbră” 😀 , în loc să rămână și să se implice în continuare și să ajutăm și pe alții. Mă tot gândesc uneori că poate ar fi bine să public numele acestor persoane, nu o luați ca pe o răzbunare, ci mai de grabă și știe toți că sunt niște profitori și poate fac la fel și pe alte Grup-uri 🙁 .Poate într-o zi fac și public o listă cu ei, ce ziceți? 😀 . Gândiți-vă că se apropie perioada caldă și ce fain ar fi să puteți ieșii la câte o plimbare după câteva luni de stat între patru pereți. Multă sănătate