Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Caut voluntari pentru a vizita bolnavi în Spitale

Salut, după această experiență în care ma vizitat doar o singură persoană pe patul de spital (m-am bucurat nespus de mult că cineva sa gândit la mine). Această bucurie a unei vizite, e greu de descris în cuvinte și sunt sigur că foarte mulți nu au această bucurie. Majoritatea spun aceste versete doar în Biserică, dar practica lasă de dorit 🙁 ;

Matei, 25: 34 Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.

35 Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit;

36 am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.’

37 Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?

38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?

39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’

40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’

41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!

 42 Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;

43 am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.’

44 Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete sau străin sau gol sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’

45 Şi El, drept răspuns, le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.’

După această întâmplare, mi-a venit o ideie, mai ales că știu și de Luca, 6: 31 Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. M-am gândit să fac un Proiect, în felul următor; când cineva din lista mea e în Spital, indiferent din ce zonă este și nu are cine să-l viziteze, să căutăm un voluntar din zona lui și să-l poată vizita, știu că aceasta necesită niște costuri, de aceia să putem plătii voluntarului drumul și tot odată să-i dăm ceva bănuți de o banană, portocală, o sticlă de suc, ect. Nu poate merge nimeni în vizită la un bolnav cu mâinile goale, nu? 🙁 (toate acestea în care persoana voluntară nu își permite 🙁 ). Până la urmă cred că vizita contează cel mai mult, acel timp petrecut cu cineva care poate nu la-i văzut niciodată, cu o încurajare, cu o vorbă bună poți aduce multă bucurie la cineva într-o situație grea sau chiar disperată. Mie mi-ar place să putem face vizite la spitale sau chiar acasă la oameni, mi-ar place să găsim oameni dornici să facă vizite la spitale, sunt foarte multe persoane pe care nui vizitează nimeni, aici intervenim noi. Persoana voluntară va face o poză cu persoana care este în spital, să vadă lumea că chiar a fost, astfel poate încurajăm și pe alții. Cine nu poate vizita persoane, din diferite motive, poate dona bani și să căutăm noi voluntari, ce părere aveți? Aștept și idei de la voi, să facem un lucru fain. Multă sănătate

Anterior

Microsoft Ventures anunţă Innovate.AI competiția globală adresată startup-urilor care vor contura viitorul inteligenței artificiale

Următorul

Cursuri limbi straine pentru copii

  1. Ady

    Ingenioasă idee. Poate această modă a apărut acum. Mi-am petrecut o viața prin spitale și nu am văzut și nici auzit de asemenea voluntari. La mine in Costești e un spital mic, cazurile grave merg in municipiu, la Pitești.

    • zolty

      Eu mă gândeam să încercăm, merită. Am fost de curând la spital și m-am bucurat de o vizită. Multă sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén