Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Category: Turda (ne și) adaptată Page 1 of 2

Ce fain era puțin adaptată acea bordură

Salut, de câte ori merg spre Turda, de la sensul giratoriul de la DEDEMAN, sunt nevoit să trec drulul și să merg pe un trotuarul foarte rău (pe partea dreaptă spre Parcul Central Turda), pe cealaltă parte este trotuarul mult mai bun și mai lat, este din pavaj de câț-va ani modernizat, dar din păcate la urcarea spre podul peste râul Arieș (podul modernizat) nu sa gândit chiar nimeni să

Turda (ne și) adaptată (La final)

Salut, mi-a venit această ideie când am observat că nici prin Turda nu prea sunt adaptări și legea nu e respectată, sunt multe instituți care lasă de dorit cu accesul pentru cărucioare. Dacă domnul Primar Matei Cristian nu ne înțelege pe noi cei în cărucioare, atunci nu ne mai înțelege nimeni 🙁 . Nu am vrut să arăt doar răul, am arătat și binele, adică locurile unde

Turda (ne și) adaptată (CLINC MED DIAGNOSIS)

Salut, de câte ori merg la Kaufland Turda merg pe câteva străzi unde nu este aglomerație, am trecut de mai multe ori pe lângă acesă Clinică Medicală, dar de această dată m-am hotărât să intru în

Turda (ne și) adaptată (Rampa de la Alfa Bank)

Salut, știu de mulți ani de acest lift de aici, dacă țin minte bine, în urmă cu câț-va ani chiar am vrut să urc cu ea, dar era o problemă, nu găseau

Turda (ne și) adaptată (Însfârșit am prins rampa liberă la BCR Turda)

Salut, încep această cu un fel de bucurie că această categorie despre Turda (ne și) adaptată, parcă începe să dea rezultate favorabile. Ultima dată când am fost la Turda și când am trecut pe lângă BCR, am avut o surpriză plăcută când am văzut că deja de acum celebrul

Turda (ne și) adaptată (Centrul Turzii 2)

Salut, v-am arătat în urmă cu câteva săptămâni cum sunt adaptările de acces la magazinele din Centrul Municipiului Turda. Azi vă arăt și pe cealaltă

Turda (ne și) adaptată (Farmacia Humanitas)

Salut, am găsit această ”Rampă” de acces pentru cărucioare în Piața din Turda 🙁 , situată în Centrul Orașului, unde este foarte circulată de oamenii care merg la piață, este într-o zonă puțin mai retrasă, dar această ”rampă de acces” este în bătaie de joc la adresa

Turda (ne și) adaptată (Accesul blocat la PROFI din Micro, Turda)

Salut, de zilele turzii am trecut din întâmplare pe lângă un PROFI din (Micro, Turda), am vrut să intru înăuntru și să văd cum e, dar suntem tot în România 🙁 ,când avem acces adaptat, nu putem intra din cauza

Turda (ne și) adaptată (Centrul Turzii)

Salut, azi vreau să vă arăt o filmare din Centrul Turzii, este din luna Iunie 2018, am prins o perioadă de lucrări, de reparații. Am vrut să vă arăt și poate vede și

Turda (ne și) adaptată (Aşa ar trebui să fie toate rampele de acces)

Salut, azi vă arăt o rampă de acces normală, aşa ar trebui să fie peste tot, în toate instituţiile publice din România. Aici aveţi un exemplu de urmat. Bravo lor şi Respect. Multă sănătate

O baltă plină cu noroi la trecerea pentru pietoni din Turda

Salut, Luni când am fost până la Turda, la sensul giratoriu de la DEDEMAN era circulație mare când am ajuns io acolo pe la amiază, așa că am hotărât să merg pe trotuar, ca să nu mai încurc și io circulația pe acolo cu viteza Melcului turbat a mea 😀 .Deci, am luat-o pe trotuar, ștind că ultima dată am 

Turda (ne și) adaptată (Banca Transilvania)

Salut, prin plimbările mele prin Turda am mai întâlnit un obstacol în plin Centrul Municipiului Turda la Banca Transilvania, am două conturi deschise și nu pot intra înăuntru 🙁 ,am fost doar o dată înăuntru, când am deschis conturile la începutul anului 2017, am intrat cu ajutorul

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén