Cărucioare electrice second cu 50-60% mai eftine decât în România

IMG_0235Salut, vă spuneam săptămâna trecută, că Miercuri a 3-a zi în Ungaria am fost într-o localitate la aprox. 70 km de Berekfurdo, nu mai știu numele localității 🙁 .Am mers până acolo să-mi cumpăr un elevator electric (macarauă), în România au niște prețuri foarte exagerate. Eu știam doar că acolo este elevatorul electric și chiar nu mă așteptam să ajung într-un second de tot felul, erau acolo, haine, jucări, ect. Mai erau acolo și foarte multe cărucioare manuale și cărucioare electrice, cadre de mers, pat electric, diferite aparate medicale, de toate ce avem noi nevoie persoanele cu dizabilități. Nu îmi venea a crede ce vedeau ochii mei acolo,IMG_0238 tot ce văzusem eu în poze și pe youtube până
atunci, se aflau acolo, am văzut chiar și o cadă demontabilă în care sunt spălați persoanele paralizate la pat, doar pe youtube am mai văzut așa ceva. Toate ce am văzut acolo sunt IMG_0236second, aduse din Olanda, prețul lor ma surprins cel mai mult, adică nu îmi venea a crede, prețul unui cărucior electri costă de la 800-1.500 lei cu batreiile la 80-90% din puterea lor, IMG_0232cunoscătorii știți bine cât coastă două baterii cu gel în România, nu? Și la noi în România se vând de la câteva sute, la câteva mii de euro cărucioarele electrice. Din păcate de la mine și până acolo sunt vreo 300 km și asta nu ar fii chiar așa o problemă mare, problema este lipsa banilor, cu care am putea aduce multe bucurii printre oamenii în diferite nevoi. Multă sănătate

Da-mi un share !!!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Previous

Bucuria cumpararii unei lenjerii noi

Next

Pregatiri pentru nunta

8 Comments

  1. nogylk

    Si? Ai cumparat ceva? Nu ai luat un nr de telefon de la ei?

  2. valentin

    Cat era elevatorul electric?

  3. nogylk

    Si nu ai cumparat elevatorul?

  4. Alin

    ziceati ca au si articole pt copii? ma intereseaza si pe mine o adresa sau un nr de telefon.

Leave a Reply

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén