11885187_967272073294640_572636258996491384_nSalut, acum într-o seară când am întrebat oamenii de pe Grup, dacă ar fi să alegi între un minor și un adult, cine ar fi prioritar pentru a primii un cărucior electric? E greu de ales 🙁 ,dar mi-am adus aminte de o întâmplare petrecută când eram la școala de la Jucu. Era prin primul trimestru, Toamna, prin 1988, era în clasa a 6-a, mă întorceam după un an petrecut în Spitalul de Recuperare din Cluj, nu mai puteam merge nici în patru labe din cauza operațiilor, Brancaderul, Nea Vasile Părău (parcă așa îl chema), nu mă credea că nu mai pot merge în patru labe și îmi mai dădea câte o castană de vedeam stele verzi 🙁 ,spunea că m-am făcut puturos și trebuia ca el să mă care în spate. Auzind de la colegii care nu aveau părinți că în timpul vacanței de vară, sau adus multe cărucioere și unii dintre ei au primit cu o simplă cerere către tovarășul Director Ciobanu, m-au învățat cum trebuie scrisă, chiar mi-a fost aprobată și nici nu-mi venea a crede că primeam un cărucior manual (foarte slabe pe acea vreme) furcile de la roțile mici erau din tablă, material foarte slab, alea cedau primele 🙁 .Eram foarte fericit, se băteau copii care să mă înpingă, mă plimbau colegii peste tot, era foarte fain, unii puteau să își țină echilibrul și mergeam doar pe roțile din spate. Dar bucuria mea nu a durat foarte mult, pentru că într-o zi au apucat la căruciorul meu, câț-va copii mai mari și sau plimbat cu el până l-au stricat de tot, practic i-au rupt furcile din față și căruciorul nu se mai putea fii folosit, am plâns multe zile în șir după acel cărucior, pentru că altul nu am mai primit și nici de reparat nu-l repara nimeni 🙁 ,a fost practic primul meu cărucior, poate că de asta acum îngrijesc căruciorul, practic este pîcioarele mele pe care nu le-am avut niciodată 🙁 .Cu primul meu cărucior electric, am umblat vreo 2 ani doar cu spatele, cunoșteam toate gropile din sat unde erau, le învățasem pe toate 😀 .Multă sănătate

Share This: