Salut, am pornit acest Proiect cu plase cu alimente și dulciuri pentru Paști, inițial am vrut altceva, dar nu a fost o ideie bună și am rămas tot la plase, e mult mai bine astfel, produsele find multe și grele. Planul a fost să facem la 50 lei/plasă, dar am ieșit mult mai eftin dacă am făcut cumpărăturile de la Metro și nu cum făceam în alți ani la Kaufland. Dacă faci cumpărăturile unde trebuie, cumperi multe produse și mai rămâi și cu bani, așa ni sa întâmplat nouă. În total am avut 2250 lei + 200 lei în ultimul moment, total 2450 lei, am făcut 50 plase cu alimente și dulciuri (încă 5 plase aveam acasă) și am mai rămas și cu 410 lei, am ieșit la un preț foarte bun de 40.8 lei/plasă, dacă mai trebuia să luăm de încă 9 lei, chiar că era prea mult, pentru că o plasă era destul de grea. În primul rând vreau să mulțumim Domnului că nea ajutat și a făcut minuni, eu zic că a fost o binecuvântare că am făcut mai multe plase decât era planul și au rămas și bani. Acuma vreau să mulțumesc celor care ne-au ajutat cu diferite donați, de exemplu Ștefan de la SOS4LIFE prin care au venit majoritatea banilor, care ne-a ajutat foarte mult și de această dată și celor din lista asta. Mulțumesc Voluntarilor care ne-au ajutat la cumpărături Andrei, Ioana și Levi, la făcut lpasele Ana-Maria, Meli și Roji și distribuire Sebi care ne-a dus peste tot. Deci, am reușit să dăruim în total 55 plase cu alimente și dulciuri și am lăsat în urma noastră bucurii și uni oameni au rămas foarte plăcut surprinși, ne-am atins scopul. Mulțumiți Domnului pentru toate astea, nu nouă. Sărbători binecuvântate.

Share This: