Salut, mult așteptata încălzire a vremi anunțată, nu a fost chiar așa de caldă, cel puțin nu la Bogata. Dar au fost vreo 8-9 grade cu plus, dacă ieșea și soarele, parcă era și mai bine, dar a fost bine și așa 😀 .Am avut acum la început de Februarie două zile (Duminică și Luni) în care m-am putut plimba vreo oră, cea ce nu am mai putut de pe la mijlocul lunii Noiembrie. M-am îmbrăcat bine, mi-am pus o mască pe față, umblă gripa și chiar nu-mi lipsește 🙁 ,este așa preventiv că nu se știe nici o dată. Mi-a pus Andrei o pătură pe picioare și am pornit afară la plimbare prin Bogata. Mi-a prins foarte bine aceste două zile de plimbări și aștept să vină cât mai multe, că m-am săturat de stat tot în casă 🙁 .Multă sănătate