Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Ajutați-mă să alegem cea mai bună ideie

Salut, de când am văzut acele video clipuri postate pe facebook de Feri Bela și când am văzut câtă sărăcie poate fii în România și chiar unde este Asistența Socială în acele situații grele? 🙁 .Am tot stat și m-am gândit cum aș putea eu să-i ajut? Pentru că voi nu vă înghesuiți din păcate, e foarte dureros să vezi acele imagini și să stai depăsător pentru că sunt copii Rromi și nu merită, dar noi merităm că Dumnezeu ne dă zilnic tot ce avem nevoie? Și avem o situație mult mai bună ca ei, nici noi nu merităm, doar le-am primit ca să ne încerce Domnul și să vadă dacă noi am da la alții, cel puțin eu cred acest lucru.

V-am zilele trecute că am o sumă de bani adunată din Proiecte, nimeni interesat de cărucior/scuter electric și implicare normal, am și eu așteptări de la voi, că și voi aveți de la mine, nu? Casă nu ia-u decizii doar de capul meu, m-am gândit să vă întreb și pe voi, ce să fac cu banii adunați până acum? Eu aș face în felul următor, am 3 idei;

  1. Cu acești bani adunați am putea construi o căsuță 4×4 sau 4x5m pentru o familie foarte săracă sau cu mulți copii, pentru că am auzit că sunt familii care stau și la această oră sub cerul liber, sau sub acoperișuri improvizate. Mie îmi este într-un fel și groază să merg să văd, pentru ce aș putea vedea pe viu la fața locului. Pe scurt am putea construi o căsuță din BCA construită în minim 7 zile, (depinde de vreme) care costă în jur de 3.000 lei (700€) sau o căsuță din lemn construită în 3 zile care costă în jur de 1.000€.
  2. Am putea oferii o masă caldă la aproximativ 60 de copii în fiecare zii vreo lună. Mi-a zis Feri Bela, cu 80 lei, poate face de mâncare 60 de copii. Ei zic că e un preț super bun. Cu 100 lei am putea să le oferim o mâncare puțin mai consistentă. Eu când am avut Masa Copiilor la Bogata, cumpăram 15 porții de la catering cu înjur de 100 lei, deci acest preț de 60 porții cu 80 lei e super bun, pentru că mâncarea e gătită de soția lui, Dumnezeu Să-i dea putere și răbdare să poată continua.
  3. Cu acești bani am putea face pungi cu cadouri copiilor de Moș Nicolaie și de Crăciun, cum am făcut și în alți ani.

Acuma eu vărog să mă ajutați și să vă spuneți părerea, printre voi sunt și donatorii care au donat acești bani. Mă gândeam care ideie o veți vota, care va avea cele mai multe voturi, să o punem în aplicare, nu are rost să mai tot tragem de timp, votați care vi se pare ce-a mai bună ideie. Să zicem, până Duminică 05.11.2017 la ora 23:59 aștept voturile voastre aici pe Blog. Multă sănătate

Anterior

La Depozit-Online gasesti tot ce-ti trebuie pentru constructii

Următorul

Ascar te scapa de amenzi

  1. Nogylk

    Căsuța, moșul NU există

  2. Varga

    PĂrerea mea este sa cheltui banii pt o căsuța. Aia rămâne macar. Si pt cadouri strangi alti bani de acum incolo.

  3. Eli

    Casuta ca bate iarna la usa.

  4. Mancarea si cadourile sunt de moment, dar investitia intr-o casuta e pe termen lung!

  5. constantin

    cred ca mai bine casuta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén