ZoltyBogata

Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni, 6;9

Acum, am impresia că fug ei de mine

Salut, înainte cu vreo 4-5 ani, când nu cunoșteam Biblia, veneau tot timpul Penticostali și mai ales Martorii lui Iehoha și mă abordau peste tot, eu chiar fugeam de ei, uneori exagerau cu insistența lor Martorii lui Iehova 🙁 .Acum când am început să mai cunosc cât de cât Biblia, am impresia că fug ei de mine 😀 , am luat legătura cu un Martor pentru că vreoiam să merg, mai mult din curiozitate să văd cum se manifestă ei, ce obiceiuri au ei, ect. Chiar mi-a promis cineva că mă duce la Martori, aștept de un an și încă nimic, Pocăiții promit, dar ”uită” să se țină de cuvânt, am mai avut cazuri, Doamne ferește să le aduci aminte că ți-au promis ceva ( mai exact ei doar spun, nu promit), că se termină preteniile și frățiile. 🙁 .Că la Penticostali se urlă rău când se roagă, cu strigătele de bucurie, știți bine și voi, am înțeles că aceste urlete, sunt strigăte de bucurie, atunci, uni de ce plâng? au uitat ce scrie în Matei, 6;5-6. Aș vrea să merg pe la toate sectele, să văd ce obiceiuri au, așa că nu mai fugiți de mine. Adevărul trebuie să-l aflu cumva și poate asta e calea. Nu cred că doar Religia ne Mântuiește, Iacuv, 1;22-27 . Multă sănătate

Share This:

Previous

MIERCUREA FARA CUVINTE (2)

Next

Sărăcia este peste tot

19 Comments

  1. E o chestie normala, de obicei cand incepi sa cunosti cum sta treaba cu Biblia esti ocolit/a de secte sau insi mai putin pregatiti. Incearca sa ajungi si la M.I.S.A. :))), inca mai au intrevederi.

    • zolty

      Da, cât timp nu ști nimic, toți sunt mari Învățători, când văd că omul are întrebări mai grele, sau nu ești deacord cu ei, te ocolesc 🙁 .Sau umblă după tine doi, trei ani, dacă văd că nu te pot băga-n apă (boteza) te abandonează, până la urmă tot te abandonează și după botez 🙁 .Multă sănătate

  2. Bela

    Zolty, tu ti-ai pus vreodata intrebarea, de ce te parasesc, fug de tine “toti” ?
    Eu am impresia ca de aceea te parasesc multi, ca iti folosesti acel “dar” (sti despre ce vorbesc) fata de toti si fata de cine nu ar merita, in parte ai dreptate, uni te cauta pana la o vreme dar nu poti generaliza, esti un om intelept si reanalizeaza de ce sa ajuns aicea. Domnul o sa-ti dea un raspuns si in acest sens daca esti sincer!!!
    Multa sanatate!

    • zolty

      Poate și din cauza acelui ”dar” eu nu vreau să fiu fățarnic, ști bine ce se-n tâmplă cu fățarnici 🙁 .Cine se ține Pocăit, să fie Pocăit tot timpul, nu doar în Biserică. Multă sănătate

  3. nogylk

    Eu cred ca toata “povestea” asta cu Biblia si cu religiunea nu-i abordat de tine asa cum ar trebui.
    https://bible.com/ro/191/tit.2.6-14.vdc

    Inceputul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea, curma cearta inainte de a se inteti.Proverbe 17:14

  4. Nogylk

    Nu ceartă dar motivele prin care se ajunge la vorbe contradictorii nu zidesc.

  5. Nogylk

    Caută-l pe Isus și vei găsi liniște sufletească

  6. 🙂 Hm. Multi oameni il cauta pe Dumnezeu, pe Isus, dar ce nu reusesc oamenii sa inteleaga este ca Dumnezeu / Isus il gaseste pe om… Vorba aceea: multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.

    Oamenii pe care ii amintesti nu fug de tine, ci doar au inteles ca nu vrei sa asculti ce au de spus. In momentul in care vei merge la o sala de rugaciune nu vei fi dat afara si nici obligat sa te rogi cu voce tare, ci poti doar sa asculti, sa te reculegi, sa te rogi in gand…
    Ei au ales o cale, nu le poti pretinde sa vada lucrurile asa cum le vezi tu, si nu vor sa aleaga calea aleasa de tine, asa ca pleaca, te lasa… fara a intra in controverse.

    E firesc sa te abandoneze, dar nu pentru ca nu te pot baga in apa (boteza), ci pentru ca nu vezi lucrurile ca ei… Fiecare grup de oameni are un scop comun, exista un ideal comun – cand apar unii care nu au acelasi scop, acelasi ideal nu au ce sa caute in grup; desigur ca te abandoneaza ei, ca grup, dar… te lasa in grija Domnului, cum ar veni; ei nu pot face pentru tine mai mult.

    De ce plang unii cand inalta ode de bucurie? Pentru ca oamenii mai plang si de bucurie. 🙂

    Nimeni nu-i perfect, deci nici o persoana care face parte dintr-o secta; nu-s perfecti nici popii, dar mirenii!

    Multa sanatate!

    • zolty

      În cea mai mare parte ai dreptate. Dar în ultima vreme nu am mai văzut Martori să umble prin sat, cum umblau în urmă cu 3-4 ani, oare de ce? Îți spun eu cum procedează Pocăiți, vin și te caută 2-3 ani maxim, dacă nu faci botezul, nu te mai caută, dacă te botezi, iar nu te mai caută, merg să caute pe altu pe care să-l boteze, asta e ROADA MUNCI LOR. Multă sănătate

      • 1. De ce nu mai umbla prin sat?
        Pentru ca au inteles ca nimeni nu se va mai alatura lor (un posibil raspuns).
        2. De ce daca te botezi nu te mai cauta?
        Deoarece ei considera ca cel botezat a inteles care sunt faptele care se asteapta de la el (oaia ratacita a revenit la turma, fiul risipitor a revenit acasa). 🙂 Dar nu-i tocmai adevarat… Dupa botez exista intalniri in mod regulat, saptamanal (in cazul celor mai multe secte), important este ca cel botezat sa fie prezent – nu e nimeni obligat sa fie prezent la studiu sau la rugaciune, dar e… indicat (studiul poate fi organizat acasa la oricine doreste sa fie gazda)

  7. anonim

    vreau sa vad si eu un pocait care cauta pe cineva 2-3 ani asa cum ai zis tu…..eu unu nu am vazut

  8. Nogylk

    Doamne ajută-ne să ne pocăim cu adevărat

Leave a Reply to anonim Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén